Secretele nunţii Ralucăi Bădulescu! 6 rochii de mireasă şi cavaleri de onoare celebri
Emoţiile cresc direct proporţional cu cât se apropie luna septembrie pentru Raluca Bădulescu! Blonda va avea cea mai frumoasă toamnă, căci şi-a programat o petrecere spectaculoasă de nuntă la care va îmbrăca toate rochiile de mireasă din ultima colecţie a lui Cătălin Botezatu. Fiica fostului senator Bădulescu a ajuns la jumătate din greutatea pe care o avea în urmă cu trei ani, după ce şi-a micşorat chirurgical stomacul, şi îşi doreşte să fie o mireasă atipică.
Raluca Bădulescu visează de câţiva ani la ziua în care va îmbrăca rochia de mireasă, dar acum dorinţa i se poate îndeplini, pentru că blonda a ajuns la o siluetă de vis. Deşi este căsătorită civil de nouă ani cu Florin Stamin, iar anul trecut a făcut logodna religioasă pentru a o putea cununa pe sora ei, vedeta abia aşteaptă ziua cea mare.
"Pe noi ne-au cununat Horia Constantinescu, care îmi este prieten de 27 de ani, şi Macri şi tot ei vor fi naşii noştri şi acum. O să fiu o mireasă cu 20 de rochii şi mă abţin de la preparate care ar putea să-mi pună silueta în pericol. Aş vrea, sincer, să scot toată colecţia lui Cătălin Botezatu. Rochia vreau să fie nepărat aurie şi cu trenă, pentru că eu au o fixaţie pentru această nuanţă. Aş vrea să sar peste valsul mirilor, pentru că nu-mi ies paşii, şi să am o intrare spectaculoasa pe piesa celor de la Queen, care mie îmi place la nebunie, "Killer queen". În biserică, vreau să îmbrac o rochie fără accente de negru. Petrecerea va trebui să dureze trei zile şi trei nopţi ca să pot purta întreaga colecţie a lui Cătălin Botezatu, dar măcar şase rochii tot vreau să schimb. Facem o prezentare de modă în care eu sunt toate fetele. La jumătate de oră vreau să-mi schimb şinuta. Dacă eu am fost mai grasă şi nu am putut să intru în aceste rochii, acum aş vrea să le am pe toate. Am jumătate din greutatea pe care o aveam în urmă cu trei ani", a povestit Raluca Bădulescu la un post tv.
Fiul ei şi băiatul lui Adrian Năstase, cavaleri de onoare
Blonda cu dimensiuni de manechin îşi va chema invitaţii la un retaurant de fiţe, deţinut chiar de naşul ăsu, pe malul lacului Herăstrău. "Petrecerea va avea loc în aer liber, astfel că fumătorii vor fi cei mai fericiţi.
"Nu am stabilit exact data, dar va fi la începutul lui septembrie. Să nu fie foarte cald. Va fi o nuntă în aer liber. Vom alege o dată între 1 şi 15 septembrie, până să înceapă şcoala, pentru că Alex, băiatul meu, va fi cavaler de onoare. Alt cavaler este Andrei Năstase cu iubita lui Bianca", a mai spus Raluca Bădulescu.