Secretul Dianei Belbiţă de la “Exatlon”! Talismanul de care nu se desparte niciodată

26 februarie 2018 14:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Înainte de plecarea în emisiunea-fenomen “Exatlon” (Kanal D), cea mai tare experiență din viața sa, Diana Belbiță și-a luat la revedere de la a doua sa familie, Federația Română de Kempo, alături de care a trăit momente superbe din cariera sa sportivă.

 ”Diana este o luptătoare din toate punctele de vedere și o componentă de bază a lotului național de Kempo, lucru cu care ea se mândrește, după cum se vede. Mă bucură faptul că nu se desparte de tricoul pe care scrie KEMPO și cred că acesta este talismanul ei norocos. I-am dat personal acel tricou, chiar înainte de plecare, pentru că am vrut să știe astfel, că noi toți, cei din lotul național de Kempo, suntem alături de ea mereu, indiferent dacă pierde sau câștigă. Noi știm că indiferent de probă sau rezultat, Diana va trage de ea până la ultima picătură de energie. Acesta este spiritul luptătorilor, iar Diana Belbiță este o adevărată luptătoare atât în cușcă, cât și în viață. Diana are o galerie puternică de susținători, peste 4.500 de sportivi legitimati la 114 cluburi de Kempo din toată țara”, a declarat sensei Amatto Zaharia, președintele Federației Românde Kempo, în exclusivitate pentru Click!.

La sfârșitul lunii aprilie, Diana ar trebui să reprezinte România la campionatele mondiale de Kempo. ”Eu sper însă să rămână cât mai mult la Exatlon și să se întoarcă acasă când s-o termina concursul din Republica Dominicană. Are o voință extraordinară, o mare putere de adaptabilitate la efort intens și la condiții grele de supraviețuire, iar acest concurs îi va folosi din toate punctele de vedere. Cu cât va sta mai mult acolo, cu atât se va întoarce mai puternică. Când se va întoarce își va relua antrenamentele, pentru a fi aptă să reprezinte România la competițiile internaționale din cea de-a doua jumătate a anului, organizate în Las Vegas, Japonia, Iran, Turcia, Rusia și Thailanda. 

A devenit campioană europeană după ce a învins-o pe unguroaica Alexandra Kovacs

”Diana a început practicarea sporturilor de contact la Palatul Copiilor din Strehaia, fiind antrenată de maestrul Ilie Gâdea (judo), după care și-a continuat antrenamentele la Drobeta Turnu-Severin, sub bagheta maestrului Constantin Mitroi (kickbox). Primul contact cu Artele Marțiale Mixte a fost undeva prin 2013-2014, iar până la intrarea în cușca RXF a mai fost doar un pas. Bineînțeles că, odată intrată în lumea bună a MMA-ului, nu avea cum să nu vină în contact cu Federația Română de Kempo, singura federație sportivă națională în cadrul căreia această disciplină este organizată oficial. Diana Belbiță este în prezent legitimată în cadrul secției de Kempo a CSU Politehnica-Cluj, antrenamentele ei fiind coordonate atât de staff-ul clubului din Cluj, cât și de campionul Alexandru Lungu la Oradea.

În palmaresul Dianei se află mai multe campionate naționale de Kempo MMA, dar și gale RXF (n.red Real Extreme Fighting). ”Performanțele și calitățile ei sportive excepționale ne-au determinat să-i oferim șansa de a reprezenta România la cel mai înalt nivel, în calitate de componentă a lotului național de Kempo și pot să spun că nu ne-a dezamăgit, din contra, în 2017 a urcat pe prima poziție a podiumului de premiere atât la Cupa Europeană de Kempo, organizată la București, cât și la Campionatul European de Kempo, organizat la Budapesta. Mai mult de atât, trebuie menționat și faptul că la Budapesta a învins-o în finală, fără drept de apel, pe unguroaica Alexandra Kovacs, multiplă campioană europeană și mondială de MMA, aceasta fiind încă o performanță uriață a Dianei Belbiță”, a mai spus Amatto Zaharia. 

Mai multe