Secretul Laurei Alistar. Noua iubită a lui Bogdan Stelea nu e chiar atât de... nouă - VIDEO EXCLUSIV

24 iulie 2014 23:15   Vedete românești
Ultima actualizare:

Trei luni au trecut de când s-a uscat cerneala pe hârtia de divorţ că Bogdan Stelea (46 de ani) a şi scos-o de la naftalină pe amanta care i-a devenit între timp iubită. Fostul portar şi Laura Alistar (30 de ani) au fost surprinşi într-un mall bucureştean, nu singuri, ci acompaniaţi de Bogdan jr. (23 de ani), fiul lui „Arnold”, semn că relaţia celor doi devine din ce în ce mai serioasă.

Mirela Stelea (35 de ani) e deja istorie! După şase ani de căsnicie, designerul vestimentar şi fostul portar al naţionalei României au decis să-şi spună „adio!”. Cei doi nu au dorit să facă publice motivele despărţirii, însă se pare că la mijloc ar fi vorba de o femeie: Laura Alistar.

Gurile rele au susţinut încă de acum un an că bruneta ar fi amanta lui Stelea. Laura, care seamănă izbitor cu fosta nevastă a sportivului, se poate bucura în sfârşit de un nou statut, acela de iubită. Şi asta pentru că Bogdan a decis în sfârşit să o scoată la lumină.

Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi zilele trecute la o plimbare într-un mall din Capitală. Au ales un film, după care au luat masa la un restaurant. Ca să-şi răsfeţe iubita, actualul antrenor de la Viitorul Constanţa a cumpărat bilete la VIP, sala unde un singur tichet costă 75 de lei. Grijulie, Laura s-a ocupat de scamele de pe tricoul lui Bogdan şi l-a mângâiat pe gât ori de câte ori a avut ocazia.

Fostul portar a fost ceva mai reţinut cu dulcegăriile în public, fiind pesemne obişnuit să fie discret de pe vremea când Laura îi era amantă, şi nu iubită oficială. În timp ce bruneta încerca să-l ia de mână, Bogdan îi oferea doar un deget de care să se agaţe. După ce şi-au luat biletele la film, cuplul a mers să ia masa. 

Stelea jr, încântat de noua «mamă» 

O întâlnire cel puţin surprinzătoare a avut loc pe scările rulante ale centrului comercial. Aici, Laura şi Bogdan s-au întâlnit cu fiul fostului portar, Bogdan Junior (23 de ani).

Cei trei păreau foarte apropiaţi şi bine dispuşi, semn că băiatul o place pe brunetă. Bogdan, care seamănă ca două picături de apă cu tatăl său, este fiul sportivului din prima căsnicie. Bogdan Stelea a mai fost căsătorit cu manechinul Dana Badea, de care s-a despărţit în 2004. Stelea Junior este tot fotbalist, ca şi tatăl său. După ce au luat masa împreună, cuplul şi fiul sportivului au intrat la film împreună.

A divorţat de Mirela după şase ani

Click! a anunţat în premieră despărţirea dintre Mirela şi Bogdan Stelea. Bogdan Stelea (46 de ani) şi Mirela (35 de ani) s-au căsătorit în 2008 şi au avut o primă tentativă de divorţ după doar opt luni de mariaj. S-au împăcat şi au încercat să refacă relaţia. S-a speculat că Stelea i-ar fi fost infidel, însă alte persoane vorbeau despre desele crize de gelozie ale femeii, care l-ar fi scos din sărite pe Bogdan. În aprilie, Mirela a confirmat pe Facebook despărţirea de sportiv, iar în mai au semnat actele de divorţ. Acum Mirela Stelea se dedică întrutotul carierei de designer vestimentar.

Mai multe