Secretul vocii lui Paul Surugiu-Fuego. Face asta din copilărie

11 august 2016 16:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Paul Surugiu-Fuego este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști de la noi. Pe 23 august, solistul va împlini 40 de ani. Originar din Turda, artistul vorbește cu mult drag despre locurile natale și despre secretul vocii cu care și-a cucerit fanii.

”Mă reîntorc de fiecare dată cu drag în inima Ardealului, în Turda mea natală, cea care, deşi prăfuită, îşi păstrează viu spiritul consfinţit în timp, ca un colos al existenţei mele.

Turda e însăşi copilăria mea. Cu Arieşul, pe malul căruia mi-am visat drumul artistic, cu şcolile şi oamenii care mi-au fost alături şi m-au format, cu imaginile de joc şi veselie, cu salina în care alergam, cu drumurile şerpuite către sala de repetiţii, cu magnificile porţi ale individualizării mele”, povestește artistul, în exclusivitate pentru Click!

 Iată cât de frumos vorbește artistul și despre Salina Turda și ce amintiri frumoase îl leagă de acest loc. ”De toate îmi amintesc, cu o nemăsurată bucurie, când vizitez Salina Turda, podul către inima Transilvaniei, un loc nealterat, de o frumuseţe şi complexitate, cum rar vezi în ţările europene.

Salina Turda, simbolul copilăriei mele, m-a impresionat, căci a devenit acum un veritabil loc de odihnă, tratament şi relaxare. Reabilitarea a transformat acest loc, într-unul care nu te poate lăsa indiferent.

Lumini, un concept complex, arhitectura futuristă, sala de spectacole, toate se regăsesc în salină, în zona mea tainică de copilărie, ce stârneşte ecouri profunde în inima mea”, spune Paul.

În copilărie, Paul obișnuia să meargă des la Salina Turda, la recomandarea unui medic orelist. Acesta este, de altfel, secretul vocii artistului. ”Când eram copil mergeam frecvent în salină cu mama, pentru tratament. Asta m-a ajutat la voce și a făcut, într-un fel, să-mi dezvolt corect glasul! E un remediu și vă recomand să ajungeți acolo!", a declarat Paul Surugiu-Fuego, pentru Click!

Mai multe