Şerban din «Liceenii» a ajuns prof de mate şi actor în America
S-a lansat în filmul „Liceenii” (1986), unde l-a interpretat pe elevul Şerban Pascu, iar pasiunea pentru teatru a moştenit-o de la unchiul lui, regretatul actor Emanoil Petruţ. După revoluţia din 1989, Tudor Petruţ s-a căsătorit cu o americancă şi a început o nouă viaţă. Are doi băieţi, e singur după divorţ, iar acum predă Matematică şi joacă într-un serial produs de televiziunea americană NBC.
Era printre cei mai bine cotaţi actori când a decis să se mute în SUA. Însă inima lui Tudor Petruţ a fost furată de o americancă, iar el a renunţat la tot pentru a o lua de la zero peste ocean. Într-un interviu pentru femeide10.ro, Tudor Petruţ a povestit viaţa lui din America. „Plecarea în SUA a fost o decizie matură. S-a întâmplat că mama copiilor noştri este americancă. Băieţii s-au născut amândoi în California.
Pentru ei, pentru nepreţuitul rol de tătic, am luat calea Americii”, a spus actorul care are 56 de ani şi e născut chiar de 1 Decembrie, Ziua României. După ce copiii au crescut şi a rămas singur, a făcut o pauză şi s-a reprofilat. „După ce am divorţat şi am petrecut mai mult timp în România, când am revenit în California, m-am trezit singur şi fără rost. Relaţia extraordinară cu băieţii mei, Ştefan (angajat la o firmă de automobile) şi Alexandru (manager de sportivi), m-a ţinut pe picioare. Aşa am trecut toate examenele pedagogice şi am absolvit programul de licenţă în învăţământ. A fost o transformare esenţială, sunt un regizor care predă Matematică şi apare la tv”, a mai spus Tudor Petruţ. El recunoaşte că nu trăieşte din actorie, dar visează să scrie scenarii la pensie. Acum joacă rolul unui moldovean simpatic în serialul „Sunnyside”, produs de NBC, unde e „căsătorit” cu Giannina Toaxen, actriţă de origine română.
Vor să continue «Liceenii»cu ajutorul copiilor lor
Tudor Petruţ revine periodic în Bucureşti pentru a-şi vizita mama şi prietenii, dar şi pentru a se plimba prin parcul amintirilor din Herăstrău. El visează să continue seria „Liceenii” după un scenariu propriu. Ideea i-a venit din discuţiile cu foştii „colegi” din „Liceenii”.
Rivalul lui din film, Ştefan Bănică jr (52 de ani), este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti şi prezentatori de televiziune. Artistul a întinerit după ce s-a căsătorit cu Lavinia (35 de ani) care i-a dăruit anul trecut un fiu, Alexandru (8 luni).
Din fostele relaţii, îi mai are pe Radu Ştefan (17 ani), student la Teatru, şi pe Ana Violeta (12 ani). Şi Oana Sârbu (51 de ani), celebra Dana din „Liceenii”, a rămas pe baricade. Chiar dacă după 1989 a mai jucat doar în telenovela „Secretul Mariei” (2006, Antena 1), vedeta şi-a continuat activitatea muzicală. Ea are un fiu, Alex (10 ani). Cesonia Postelnicu (51 de ani), interpreta Getei, joacă pe scena TNB, a fost căsătorită cu Emilian Simion şi are un fiu, Matei (20 de ani). Mihai Constantin (55 de ani), alias Ionică în „Liceenii”, nepotul regretatei Tamara Buciuceanu, e actor de succes al Teatrului Bulandra din Capitală. Deşi e greu de recunoscut în puştiul de altădată, are un fiu, Matei (19 ani), student la Teatru, care îi seamănă leit.