«Şerveţel, maşinuţa mea, are acum toate actele în regulă»
Viaţa fostei concurente de la „Uite cine dansează” (PRO TV), Oana Zăvoranu (44 de ani), pare desprinsă dintr-o telenovelă, căci a trecut prin multe belele. Din 2011, de când a divorţat de Pepe, vedeta s-a judecat cu vrăjitoarele Melisa şi Vanesa, pentru maşina Porsche, de 100.000 de euro, pe care le-o dăduse, ca să o scape de blesteme.
Mai nou, Oana îşi freacă mâinile de bucurie că a rezolvat şi cu actele bolidului, recuperat în 2014, în urma unui proces anevoios.
„Şerveţel (n-r. şi-a numita aşa maşina pentru că este albă), maşinuţa mea greu încercată, are acum un număr frumos şi toate actele în regulă. Mă simt victorioasă în lupta mea, indiferent că ea a fost ca urmare a unor greşeli de neconceput acum pentru mine. Important e că de azi pot circula cu ea. După şase ani de procese, mi-am luat-o înapoi. Tăria de caracter, perseverenţa şi tenacitatea dau întotdeauna rezultate”, a povestit Oana fanilor săi de pe Instagram.