Sexy-Vântur, aruncată în luptă cu Dan Negru și cu «Bucătarii iadului»

3 martie 2015 21:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Parcă niciodată războiul pentru rating n-a fost mai aprig. Giganţii PRO TV şi Antena 1 trag de telespectatori unii în stânga, alţii în dreapta şi îi momesc cu ce au mai bun în grila de programe. De săptămâna viitoare, chiar că nu veţi mai avea timp de nimic, căci pe micul ecran va fi înghesuială mare.

Nici nu se încheie bine duminică reality-show-ul “Sunt celebru, scoate-mă de aici”, căci luni, 9 martie, va începe un altul, tot la PRO TV. De data acesta, 12 vedete vor munci până la epuizare, timp de trei luni, la o fermă dezafectată din România, veche de acum 100 de ani, şi pe care trebuie să o facă funcţională.

Ştefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu, Doiniţa Oancea, Corina Drăgulescu, Cristina Cioran şi Ionuţ Iftimoaie sunt cei 12 voinici de la “Ferma vedetelor”, care se vor duela pentru premiul de 50.000 €. Gazda emisiunii va fi Iulia Vântur (34 de ani), pentru care acest format e o premieră, ţinând cont că aproape 8 ani a prezentat “Dansez pentru tine”. 

Blondina va avea concurenţă feroce la postul rival, Antena 1, unde tot de luni va reveni show-ul culinar “Hell’s Kitchen - Iadul Bucătarilor”, jurizat de cei trei chefi de temut, Florin Dumitrescu (27 de ani), Cătălin Scărlătescu (42 de ani) şi Sorin Bontea (45 de ani). Emisiunea va fi difuzată în fiecare zi de luni şi marţi, iar cei 20 de concurenţi se vor lupta pentru marele premiu, care sezonul trecut a fost de 80.000 €, dar şi pentru un contract cu un restaurant de top din Capitală. Iulia Vântur va avea şi miercuri de luptat cu un „dinozaur”, rege al audienţelor, şi anume Dan Negru (44 de ani). Emisiunea prezentată de acesta la Antena 1, “Te pui cu blondele”, aduna până acum în faţa micilor ecrane mai bine de 2 milioane de români.

O producţie nouă pe care PRO TV o aruncă în luptă marţi, 10 martie, de la ora 21.30, e emisiunea “Vine Cheful!”, cu chef Victor Melian (57 de ani). Ajutat de o echipă de profesionişti, acesta va pune pe picioare restaurante aflate în pragul falimentului.

Bătălie mare va fi şi în weekend între Antena 1 şi PRO TV. Dacă postul din Băneasa are un motor de audienţă pentru sâmbătă, şi anume show-ul “Te cunosc de undeva”, cei din Pache Protopopescu mizează vineri pe “Românii au talent”, emisiune care va reveni din 13 martie. Cu aşa cantitate de divertisment, rămâne de văzut cum se vor împărţi punctele de rating, fanii şi banii din contractele de publicitate.

Și Prima TV are noutăți în grila de primăvară!

Noua grilă de la Prima TV cuprinde emisiuni în premieră, formate internaţionale de succes, precum şi sezoane noi ale programelor consacrate: “Cireaşa de pe tort”, “Schimb de mame”, “Trăsniţii” şi “Cronica Cârcotaşilor”, care revine chiar azi, de la 20.30, cu un nou sezon. Săptămâna trecută, Nicoleta Luciu şi Denis Ştefan au dat startul emisiunii “Nunţi de poveste”, care se difuzează în fiecare marți, de la 20.30, iar Alex Constantin a avut premiera emisiunii “Constantin 60”, un talk-show cu vedete, care este difuzat în fiecare duminică, de la ora 22.30.

Mai multe