Show-ul «Super Star România» înlocuieşte «Vocea României» la Pro TV. Au început deja preselecţiile
Click! a aflat, în exclusivitate, că nici toamna aceasta nu vom avea “Vocea României”, însă vom avea tot un show cu muzică şi juraţi. Este vorba de “Super Star România”, varianta românească de la “American Idol” pentru care au început deja preselecţiile prin ţară.
Anul acesta s-ar părea că nu vom mai avea formatul binecunoscut şi iubit “Vocea României”, ci un alt show de televiziune. Pro TV a achiziţioanat formatul “American Idol”, care în varianta de la noi se va numi “Super Star România” şi va avea juraţi dintre personalităţile muzicale din România. S-ar părea că printre cei care ar putea sta la masa juriului s-ar număra Cezar Ouatu, Horia Brenciu sau Mihai Petre. Încă nu a fost anunţat nici un nume oficial, însă cei de la Pro TV au început deja preselecţiile prin marile oraşe.
Weekend-ul trecut au ajuns tocmai la Timişoara, după ce au fost la Cluj şi Craiova. Fanii emisiunii se înscriu deja pentru acest super show pentru care încă nu s-a anunţat marele premiu, însă probabil că cel care va câştiga va începe o carieră muzicală alături de o casă de producţie care se va implica în cariera acestuia şi va investi în piese şi stilişti pentru a avea o evoluţie în carieră. Cum Pro TV a mai colaborat cu cei de la Global Records, casa de producţie a Innei şi Antoniei, este posibil să o facă din nou, iar vedete de acolo să se alăture juriului de specialitate al concursului. Însă până va fi totul oficial mai este, iar postul de televiziune încă nu a oferit alte detalii despre acest nou show muzical. S-ar părea că Jorge, Pavel Bartoş sau Smiley vor face parte din acest proiect pe post de prezentatori, însă momentan nu e nimic oficial şi sunt doar zvonuri.
«Preţul corect», la Antena 1
Şi la Antena 1 va fi un nou proiect de emisiune quiz-show. Este vorba de "Preţul corect" pentru care se aude că ar fi mai multe vedete în cărţi şi anume Dan Negru, Radu Vâlcan şi Liviu Vârciu. Promo-urile pentru emisiune au început, însă nu este nimic oficial până în acest moment. În prezent Dan Negru filmează pentru "Next Star" şi proiectul online, Radu Vâlcan aşteaptă să înceapă "Insula iubirii", iar Liviu Vârciu a terminat filmările la "Te cunosc de undeva" şi va mai avea de filmat pentru "Nea Marin".