Şi-au umplut curţile cu dovleci, de Halloween! Vedetele se întrec în imagini amuzante, de sezon
Vedetele se întrec, pe conturile sociale, în imagini amuzante, toate cu tematică. Sărbătoarea de import ”Halloween” este un bun prilej pentru Nicole Cherry de a se deghiza în sirenă şi pentru ceilalţi de a cumpăra dovleci imenşi, pe care îi vor scobi pentru a aprinde lumânări, în seara de 31 octombrie.
Alex Velea (36 de ani) îşi retrăieşte copilăria alături de cei doi copii ai lui, Dominic şi Akim. Iar în perioada aceasta dovlecii sunt cele mai tari jucării. Doar se apropie Halloweenul şi distracţia tuturor prichindeilor este sculptarea dovlecilor şi decorarea casei. Într-un astfel de cadru s-au pozat cei trei.
Şi Dana Rogoz (35 de ani) şi-a decorat curtea vilei cu dovleci imenşi, dar şi cu lumânări: ”Am cumpărat dovleci şi flori. Vrem să ne decorăm terasa. Avem bostani de toate formele şi mărimile, ghivece noi cu flori, am cumpărat şi lumânări, dar ne mai lipsesc câteva frunze colorate, pe care le vom alege mâine din parc. Nu pot să vă explic cât îmi e de drag să fim cu toţii acasă. Sunt momente de armonie în care parcă mă desprind puţin de la podea”, a scris Dana, pe conturile sociale.
Nu s-a lăsat mai prejos nici Ioana Ginghină (43 de ani), curtea sa fiind pregătită pentru celebra sărbătoare. De Halloween, tot mai multe vedete îşi fac machiaje speciale. După Dia de la 5Gang şi actriţa Diana Sar, iată că şi Nicole Cherry (21 de ani) şi-a pregătit costumul. Nicole propune drept inspiraţie un look fresh, cool, cu un machiaj creat de Ana Cucuta şi un hairstyling creat de George Cozma.
Anul acesta, Nicole e o sirenă modernă. Look-ul este întregit de un produs vestimentar, parte din colecţia artistei „Goddess”, sutienul „Freya” pe care Nicole l-a lansat vara aceasta pe brandul ei.
Florina Mărcuţă a cules via în Vrancea
Fosta soţie a actorului Bebe Cotimanis, make-up artistul Florina Mărcuţă (51 de ani), se bucură şi ea din plin de această toamnă blândă. Ea a fost într-o vacanţă de weekend în Vrancea, la o prietenă care deţine vie. Au fost la cules de struguri, apoi au făcut must. ”Cred că n-am mai cules via de 20 de ani. Bunicii mei aveau şi, când eram mici, an de an participam la cules. Ieşirea asta a fost, pentru mine, o reîntoarcere în copilărie”, spune make-up artistul.