Şi noi ne-am pregătit pentru venirea Iepuraşului!

10 aprilie 2015 22:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Muncesc tot anul şi alear­gă de la filmări, la şedinţe foto, dar Sărbătorile sunt sfinte şi pentru vedete. De Paşte, VIP-urile autohtone au luat o pauză de carieră şi s-au închis în bucătărie. Click! îţi arată cum s-au pregătit.

De 25 de ani locuieşte în Italia, la Roma, dar de fiecare dată a revenit în oraşul natal, Craiova, înainte de Paşte sau de Crăciun. Şi acum, Ramona Bădescu (46 de ani) a respectat tradiţia şi s-a întors în casa părintească din Bănie, ocupându-se de masa de Sărbători cot la cot cu părinţii ei.

“Am vopsit cu mama ouă proaspete pentru Paşte şi de-abia aştept să le ciocnesc. De obicei, mănânc mai mult ouă de prepeliţă, pentru că au colesterol mai mic. M-am implicat mult în organizarea mesei de Paşte. Anul acesta, e prima oară când am cumpărat carne de ied şi nu de miel, pentru că este mai slabă! Mama a pregătit drob, ciorbă de ied şi m-a aşteptat acasă cu icre de peşte şi fasole bătută, preferata mea, cu mult usturoi!”, ne-a povestit Ramona, care a fost şi la biserică în Vinerea Mare, pentru a trece pe sub masă, aşa cum e tradiţia.

Şi pentru că locuieşte de mai bine de două decenii în Italia, ea a sărbătorit săptămâna trecută şi Paştele catolic. “Am ţinut post două Vineri Mari la rând. Din respect pentru cei 25 de ani trăiţi în Italia, am făcut şi Paştele catolic. Dar tot cel ortodox îmi este aproape de suflet”, a mai zis vedeta.

Dragoş Dolănescu face Paştele de două ori în Costa Rica

Fiul cel mic al lui Ion Dolănescu, Dragoș Dolănescu (38 de ani), va petrece Paștele de două ori. Întrucât a fost botezat la catolici și locuiește în Costa Rica, unde nu există biserică ortodoxă, Dragoș a luat Lumină de la catolici săptămâna trecută. Acum, alături de familie, frământă cozonaci pentru Paştele ortodox. În plin război pe avere cu fratele lui, Ionuț Dolănescu, Dragoş îi transmite acestuia un mesaj. ”Să aibă Paște luminat, să fie sănătos, să-i lumineze Dumnezeu mintea și să terminăm mai repede procesul, acest spectacol deplorabil, că sunt plictisit. Lui îi convine acest scandal, e singura formă să apară în presă. Ar fi timpul să termine, să nu-mi amintesc și alte subiecte din viața lui”, ne-a spus Dragoş.

Roxana Ciuhulescu a dus iepuraşi la grădiniţă

Pe Roxana Ciuhulescu (36 ani), Învierea Domnului o prinde tot în familie, ca în fiecare an. Fosta prezentatoare de la PRO TV a intrat în spiritul Sărbătorilor cu câteva zile înainte de Paște, când a organizat o petrecere inedită la grădinița fiicei ei, Ana Cleopatra (7 ani). Spre bucuria celor mici, Roxana le-a adus de la “Ferma animalelor” arici, porcușori de guineea, iepurași, iezi.

”Dacă aveam o mașină cu trapă sau decapotabilă, luam și poneiul. Un copil a luat ariciul și a fugit cu el. A fost panică, dar ghemotocul parcă a înțeles că e copil și a fost inofensiv”, ne-a spus Roxana. După ce copiii s-au distrat, animăluţele au ajuns în siguranţă la fermă.

Tuncay Ozturk vrea sarmale de Paşte

E de religie musulmană, însă Tuncay Ozturk (29 de ani) sărbătoreşte Paştele de dragul soţiei sale, Andreea Marin (40 de ani). “Dacă am brânză, măsline și pâine neagră sunt foarte fericit. Soția mea nu trebuie să fie stresată niciodată din cauza gătitului. Mănânc răcituri, dar o să gust din produsele care se pregătesc de Paște în România. Sarmalele cu mămăligă sunt preferatele mele, dar să nu fie carne de porc, micii de oaie îmi mai plac”, ne-a declarat simpaticul fizioterapeut.

Radu Vâlcan, cu daruri la uşa bucureştenilor

Încă nu are copii cu Adela Popescu, dar adoră să le facă bucurii celor mici. Radu Vâlcan (38 de ani), prezentatorul emisiunii “Insula iubirii” (Antena 1), a mers în Săptămâna Mare din uşă în uşă, în cadrul campaniei “Cioc-cioc”, lansată recent de Antena 1. Frumuşelul Vâlcan i-a surprins pe bucureşteni cu un coş cu bunătăţi, iar copiii care i-au deschis uşa l-au invitat în casă, să mai stea împreună, la poveşti.

Mai multe