Silvia Dumitrescu a șocat la spectacolul aniversar. Cum a apărut pe scenă cea mai excentrică artistă

11 noiembrie 2019 19:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sala Palatului din Capitală s-a dovedit neîncăpătoare, duminică seară, când Silvia Dumitrescu şi Alexandru Arşinel s-au serbat în prezenţa unui public numeros, de peste 4.000 de spectatori. Silvia a fost în vervă, ba chiar a avut curajul să danseze pe role, ca în spectacolele din anii tinereţii.

Silvia Dumitrescu (60 de ani) şi-a serbat cei 35 de ani de carieră duminică, la Sala Palatului din Bucureşti. Interpreta a urcat pe scenă încălţată cu rolele din dotare, moment care ne-a amintit de recitalul susţinut în 1990, la Festivalul Mamaia, concurs muzical unde Silvia a primit, de-a lungul timpului, un braţ de premii, la Secţiunea ”Interpretare”. A purtat haine tinereşti, fiind de altfel şi solista cu cele mai colorate ţinute de scenă, de data aceasta alegând o pereche de pantaloni verde brotac.

”Astăzi e cea mai frumoasă zi pentru mine. O aniversare prin cântec, alături de colegi, prieteni, familie şi de publicul meu drag. Ce poate fi mai minunat decât să sărbătoreşti 35 de ani de activitate artistică”, declara Silvia.

Cu acest prilej a mai fost serbat şi Alexandru Arşinel (80 ani), actor al Teatrului ”Constantin Tănase” din Bucureşti, care a împlinit 60 de ani de carieră.

Marele artist de comedie a susţinut mai multe momente umoristice, apoi a interpretat câteva melodii din repertoriul internaţional, în stilul propriu, având un timbru vocal de bariton. Nu a fost uitată nici ”Regina comediei româneşti”, fosta lui parteneră de scenă, Stela Popescu, care a încetat din viaţă pe 23 noiembrie 2017.

Pe un ecran imens au fost proiectate filmări din arhiva TVR, cu Stela şi Arşinel. Anul acesta s-au împlinit şi 40 de ani de când Stela şi Arşinel au debutat în această formulă, colaborare care s-a bucurat de succes.

Pe scenă a mai urcat şi Marina Voica. La  83 de ani, vedeta ”Epocii de Aur” a cântat live cu orchestra piesa ”Şi afară, plouă, plouă” şi a dansat, deşi era încălţată cu pantofi cu toc înalt. A impresionat plăcut publicul, care i-a admirat silueta de viespe, dar şi energia de adolescentă, reuşind să ridice sala în picioare, cu piesele sale antrenante. 

Nici Gabriel Dorobanţu (66 de ani) nu s-a lăsat mai prejos, fiind îmbrăcat într-un costum negru, foarte elegant.

Gabriel Cotabiţă (64 de ani) a ţinut să îi mulţumească numerosului public pentru dragostea şi rugăciunile care l-au ajutat în urmă cu patru ani să revină la viaţă, după infarctul suferit la sala de sport: ”Datorită dragostei voastre şi a rugăciunilor mai sunt azi pe scenă”, a spus Cotabiţă, care a bucurat sala cu melodiile ”Raiul e pe pământ” şi ”Noapte albastră”.

Mirabela Dauer (72 de ani) ne-a reamintit ”Taina nopţii”, iar Adrian Daminescu (63 de ani) a interpretat hit-ul ”Şi m-am îndrăgostit de tine”, lansat la Mamaia, în 1991. Aurel Moga a susţinut un minirecital cu melodii autohtone şi internaţionale, iar cuplul Vasile Murariu şi Valentina Fătu a susţinut un moment comic.

O mare surpriză a fost actorul Jean Paler (64 de ani), care a apărut desculţ pe scenă, descreţind frunţile celor din sală cu bancuri despre ziua votului. El şi-a revenit spectaculos după problemele cardiace.

”M-am simţit nemaipomenit, a fost un public cald, fanii m-au aplaudat. Noi, artiştii, avem nevoie de dragostea voastră. Acum mă simt foarte bine cu sănătatea”, a declarat Jean, pentru Click!

La final, Silvia Dumitrescu a cântat în duet cu Marina Florea (57 de ani), Carmen Rădulescu (55 de ani), dar şi cu Stela Enache (69 de ani), artistele  reuşind şi acum cu brio să aibă agenda plină de concerte. 

Mai multe