Silvia Dumitrescu duce căruciorul de piață cu bolidul de 20.000 de euro
Mereu la modă, Silvia Dumitrescu (59 de ani) nu face excepție nici când iese cumpărături! Cântăreaţa a înlocuit banalele sacoșe cu un modern cărucior pe două roți. Fotoreporterii Click! au surprins-o în zona Ștefan cel Mare din Capitală, la volanul noului ei bolid de peste 20.000 de euro.
Chiar dacă ținuta modernă a Silviei Dumitrescu nu se asorta în niciun fel cu accesoriul pentru piață, vedeta s-a îmbrăcat elegant doar pentru că destinația era Piața Dorobanților. Ajunsă în zona de fițe unde prețurile sunt pe măsura clienților, cântăreața de muzică ușoară a stârnit zâmbetele trecătorilor. Pe cât de ușor a intrat căruciorul în mașină, pe atât de dificilă s-a dovedit coborârea. Însă Silvia s-a descurcat și efortul a meritat, pentru că a ajuns cu toate produsele întregi acasă.
Silvia Dumitrescu e căsătorită cu compozitorul Florin Ochescu (66 de ani) și are un fiu, Iulian (25 de ani), pianist de succes. Mereu surprinzătoare datorită firii nonconformiste, cântăreața s-a reinventat constant și a reușit să rămână în atenția publicului. Recent, s-a zvonit că s-ar lupta cu depresia, însă artista a negat public, explicând că are o viață modernă. Singura afecțiune a vedetei e Hashimoto, o afecțiune cronică a tiroidei pe care o tratează cu succes de ani buni. Singurul of al artistei rămâne muzica și faptul că șlagărele sunt tot mai rar difuzate la radio.