Silvia Dumitrescu, ținută rock, tunsoare punk la 60 de ani! Cum am surprins-o prin oraș

11 martie 2020 8:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Silvia Dumitrescu nu se teme de trecerea timpului, dimpotrivă, este la fel de cochetă ca în anii tinereţii, dovadă stând şi ţinutele stil rock pe care le îmbracă şi după schimbarea prefixului. Cântăreaţa arată impecabil la 60 de ani, însă recunoaşte că ţine dietă şi că adesea face sport la sală sau se plimbă câţiva kilometri prin parcurile bucureştene.

Solista, din repertoriul căreia amintim piesele “Ăsta-i felul meu” şi “Catrina”, a avut, de-a lungul vremii, serioase probleme cu greutatea. De-abia după ce sănătatea a început să îi joace feste, ea a luat măsuri drastice, renunţând la unele alimente, adevărate bombe calorice.

Ţine dietă ca să slăbească

În 2014, a reuşit să scape de 20 de kilograme, pe care însă le-a pus rapid la loc, fiind o mare pofticioasă: “Am început din decembrie să am grijă ce mănânc. Am fost la medic şi mi s-a spus că am colesterolul mare. Prin urmare, trebuie să renunţ la grăsimi. De atunci am mese fixe, iar ultima masă este la şapte seara. Am renunţat la tot ce-mi place, la prăjeli, mai ales la dulciuri, de care eram dependentă. Pot să vă spun că mă simt mai bine acum, cu cele 15 kilograme în minus. Din păcate, nu reuşesc să merg la sala de sport, însă pot să spun că o alimentaţie sănătoasă contează enorm”, ne-a declarat ea, în urmă cu şase ani, când revenise la silueta de viespe. 

Între timp, s-a mai rotunjit, dar nici că îi pasă. Fotoreporterii Click! au surprins-o recent în timp ce ieşea de la filmările unei emisiuni tv. Şoferul i-a deschis portiera maşinii, Silvia mulţumindu-i pentru gestul galant. Vedeta pare că a ţinut timpul în loc, căci, dacă alăturăm pozele ei de la debut şi de acum, nici că sunt mari diferenţe, reuşind să fenteze trecerea timpului, dar şi să mascheze kilogramele în plus, cu haine largi şi lungi. Nici coafura ei nu a suferit vreo transformare, având aceeaşi creastă punk, tunsoare în vogă în anii ’80.

Silvia Dumitrescu nu a renunţat la muzică, dimpotrivă, continuă să figureze pe afişe. În plus, are o viaţă fericită alături de soţul ei, compozitorul Florin Ochescu. Cei doi au sărbătorit ”Nunta de Argint”, în urmă cu doi ani, însă marele eveniment a fost bruiat de o răceală puternică: “Din pacate, suntem amândoi foarte răciţi, stăm în pat şi nu vrem să ieşim din casă, mai ales pe vremea aceasta”, se plângea Silvia Dumitrescu, în 2018. Cei doi artişti au un fiu, Iulian Ochescu, care le-a moştenit talentul artistic, fiind un pianist talentat. 

Mai multe