Simona Florescu, primul mesaj după înmormântarea lui Ion Dichiseanu: „Steaua mea e tristă”
Simona Florescu, fosta soție a lui Ion Dichiseanu, este devastată după moartea bărbatului cu care a fost căsătorită timp de 23 de ani și cu care are o fiică, pe Ioana.
La trei zile de la înmormântarea fastuoasă, cu onoruri militare, de care a avut parte marele actor, Simona Florescu a transmis un mesaj emoționant pe contul ei de socializare. „Dragii mei, țin să mulțumesc ginerelui meu, Adrian Artene, pentru organizarea perfectă a ceremoniei pentru Dichi al nostru. El a gândit toate detaliile, am mai venit și noi cu ceva idei, dar el a fost și este stâlpul nostru. Mulțumim tuturor celor care fizic sau prin mesaje au adus un ultim bun-rămas lui Dichi. Steaua mea e tristă, nu mai strălucește, dar Dichi este acum cel mai strălucitor astru din Univers, așa cum a strălucit și aici, lângă noi. Sunt convinsă că ne va proteja și de acolo și vom avea grijă să rămână în memoriile noastre și ale celor care îl iubesc. Lumină și iubire veșnică, Dichi drag!”, a scris fosta soție a lui Ion Dichiseanu, pe Facebook.
Ion Dichiseanu a murit la vârsta de 87 de ani
Joi, 20 mai, încă un colos al scenei românești a trecut la cele veșnice. Celebrul artist Ion Dichiseanu, sau Alain Delon de România, cum mai era supranumit datorită șarmului și talentului său, s-a stins la vârsta de 87 de ani, pe patul de spital, după ce fost diagnosticat cu pneumonie severă bilaterală. Aproape cinci luni s-a chinuit cu boala. Totul a început în noiembrie 2020. Atunci a ajuns pentru prima dată la spital, unde i s-au făcut o radiografie şi un CT, dar i s-a pus un diagnostic greşit. În plus, a fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală iar în ianuarie a ajuns din nou la spital, unde a fost internat de urgenţă la Terapie Intensivă şi intubat. De atunci, maestrul scenei româneşti nu a mai ajuns acasă. S-a aflat în continuare sub supravegherea atentă a medicilor, i s-a administrat tratamentul de rigoare, iar fiica Ioana, fosta soție Simona și ginerele Adrian au ţin legătura cu el mai mult prin medici şi asistente.
Citește și: