Simona Gherghe s-a căsătorit, gravidă în 8 luni! Motivul pentru care a ales acest moment

1 mai 2017 17:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cu burtica la gură și cu numai câteva săptămâni înainte să nască, Simona Gherghe l-a luat pe tatăl copilului ei, Răzvan Săndulescu, și au mers împreună la starea civilă.

Cununia civilă a fost una intimă, așa cum și-au dorit, și a fost programată tocmai acum dintr-un motiv special. „Ne-am luat de mână și ne-am dus la starea civilă. Mă numesc Simona Săndulescu”, a declarat ea, în direct la Acces Direct.

Căsătoria a avut loc sâmbătă, 29 aprilie, iar Simona și Răzvan au fost cununați de primarul general al Capitalei și fosta colegă a prezentatoarei, Gabriela Firea. Vedeta a explicat că a ales să facă acest pas tocmai acum, în luna a opta de sarcină, tocmai pentru ca fetița lor să poarte același nume cu mama și tatăl ei. „Suntem fericiți, acum suntem în așteptări, au trecut deja opt luni și de asta am și zis să ne căsătorim, ca fetița noastră să vină așa... să avem cu toții același nume și să vină în sânul familiei„, a declarat ea.

În plus, chiar dacă vestea a fost dată abia luni, 1 mai, Simona a declarat că nu a fost deloc intenția ei să se cunune în secret. „Ne-au fost alături oameni apropiați, nu a fost o căsătorie în secret, ci a fost o căsătorie intimă, pentru că așa ne-am dorit (...), eu nu sunt foart mobilă zilele astea”, a mai explicat ea.

Mai multe