Smiley, un pic grăsuţ sau doar bine făcut? Uite-l cu gușă și colăcel

20 mai 2016 17:10
Ultima actualizare:
Smiley, cam ”împlinit” la petrecerea organizată de Universal Music

Smiley a fost în centrul atenţiei joi seara, 19 mai, la petrecerea Universal Music. Solistul a făcut faţă tuturor admiratorilor doritori de fotografii, însă idolul adolescentelor nu a reușit să scape de kilogramele luate în ultima vreme, care îi cam compromit imaginea de bărbat sexy.

Îmbrăcat într-un tricou alb, lejer, pantaloni, jachetă și beretă negre, Smiley (32 de ani) şi-a făcut apariţia la Clubul Diplomaţilor, la o petrecere la iarbă verde organizată de Universal Music. Artistul nu a venit singur, ci însoțit de fratele mai mic, dar şi de colegii săi de la HaHaHa Production, Şerban Cazan, Jazzy Jo și Silviu Paşca.

Smiley a fost imediat asaltat de admiratorii care îşi doreau o fotografie cu simpaticul prezentator al show-ului “Românii au talent”, de la Pro TV. Din față, din profil, Smiley a zâmbit de nenumărate ori la cameră, oferind tot atâtea prilejuri pentru cârcotași de a observa că solistul nu a reușit să scape de kilogramele acumulate în ultima vreme.

Smiley, alături de foștii colegi din trupa Simplu

Barba de trei zile nu a reușit să mascheze gușa inestetică, așa cum nici tricoul larg nu a reușit să ascundă colăcelul care anulează efectul mușchilor încordați pentru a da bine în poză. E drept că Smiley nu mai afișează burtica de la sfârșitul anului trecut, semn că artistul se află pe drumul cel bun.

Smiley, alături de foștii colegi din trupa Simplufoto: Gheorghe Chelu

Solistul era însă în al nouălea cer pentru că tocmai dăduse drumul unui proiect inedit. Este vorba de o nouă trupă de băieţi, “Shot”, care a lansat împreună cu casa de producţie a lui Smiley piesa “Buza de jos”. Smiley era foarte încântat de noii lui artişti şi a povestit toată seara despre ei.

Mai multe