Socaciu n-are bani pentru fiul său că-l creşte pe-al impresarei

10 ianuarie 2016 22:23   Vedete românești
Ultima actualizare:

De trei ani se luptă Marina Almăşan (53 de ani) prin tribunal pentru ca fostul ei soţ, Victor Socaciu (62 de ani), să îi plătească fiului lor pensia alimentară. În faţa instanţei, folkistul, actualmente consul al României în Canada, a venit cu un argument incredibil pentru care nu poate plăti o pensie calculată la o pătrime din totalul veniturilor lui: creşte un alt minor.

Din 2012, de când au divorţat, Victor Socaciu şi fosta lui soţie, Marina Almăşan, se tot judecă pentru pensia alimentară a fiului lor. Vedeta tv a cerut ca banii pe care să-i primească Victor junior (18 ani) să fie calculaţi din totalul veniturilor lui Socaciu. Acum, consulul plăteşte 700 de dolari lunar, iar vedeta de televiziune spune că suma reprezintă doar 10% din veniturile tatălui, nicidecum 25% cât prevede legea.

La termenul de la finele anului trecut, Marina a avut câştig de cauză! Instanţa a decis ca fiul lui Socaciu să primească suma de 25.065 lei, reprezentând diferenţa până la 25% din venitul net al lui Socaciu, pe perioada noiembrie 2014- mai 2015.

În încercarea sa de a convinge instanţa că nu poate oferi aceşti bani fiului său biologic, Victor Socaciu a venit cu un argument surprinzător: „În întâmpinare, printre altele, domnul Socaciu roagă instanţa să ia în considerare şi faptul că îl are în întreţinere şi pe fiul actualei sale soţii, motiv pentru care cere să se aplice normele legale în vigoare. Adică, dacă ai un alt minor în întreţinere, pensia alimentară nu mai e o pătrime, ci mai mică, o şesime. Însă, faptul că acel copil creşte în aceeaşi casă cu dumnealui nu înseamnă că îl şi întreţine el, căci respectivul minor are un tată biologic, care îi plăteşte pensie alimentară. Dacă domnul Socaciu reacţionează, şi noi suntem obligaţi să acţionăm în consecinţă”, a declarat, pentru Click!, Diana Macovei, avocata Marinei Almăşan.

Instanţa, însă, a respins argumentul lui Victor Socaciu, care s-a căsătorit anul trecut cu fosta lui impresară, Brânduşa Simion (45 de ani), care are doi fii din mariajul ei anterior: un băiat de 23 de ani şi un altul de 14 ani.

Mai multe