Socrul lui Ilie Năstase a murit. Brigitte Sfăt, cuprinsă de remuşcări
Doliu în familia lui Ilie Năstase. Socrul tenismenului s-a stins marţi din viaţă în urma unui infarct miocardic. Distrusă de durere, Brigitte Sfăt a plecat de urgenţă la Timişoara, orşaul unde părintele ei locuia.
Tatăl lui Brigitte Sfăt a încetat din viaţă marţi, vestea şocându-i pe apropiaţii bărbatului. Soţia lui Ilie Năstase, aflată la Bucureşti, a auzit că tatăl ei a murit în această dimineaţă, moment în care a hotărât să plece imediat la Timişoara. Distrusă de durere şi cuprinsă de remuşcări, Brigitte Sfăt a scris pe pagina de socializare un mesaj emoţionant pentru părintele său. "Tatăl meu drag ai trecut astă dimineaţă la Domnul, te-am necăjit de atâtea ori, tu ai ţinut supărarea în tine, şi în această nefericită dimineaţă, inima ta slabă a cedat... Cum aş putea să-mi cer iertare? Pe cine o să mai sun când Robi (n.r. fiul ei Robert) mă va supăra? De ce nu ne ai spus niciodată cât de rău te simţeai?", a scris bruneta pe Facebook la scurt timp după ce a aflat vestea dispariţiei părintelui său. Emeric Ioan Szeifer avea 64 de ani şi a fost comador de aviaţie.
Emeric Szeifert era foarte mândru de fetele lui. Pe lângă Brigitte, Gabriela şi Cristina sunt celelalte două frumuseţi ale familiei.
Gabriela este licenţiată în germană-engleză, iar Cristina şi-a clădit o carieră de fotomodel de invidiat în străinătate. Puţină lume ştie că ea este licenţiată în psihologie. Acum, toate trei sunt distruse de pierderea părintelui lor.