Sofia Vicoveanca: «Lansez un volum cu 100 de poezii»
Sofia Vicoveanca (75 de ani) are nu numai o voce de aur, ci şi un condei preţios. A aşternut pe hârtie peste 100 de poezii, volumul urmând a vedea în curând lumina tiparului.
În aşteptarea acestei cărţi valoroase, solista de muzică populară publică pe reţelele sociale diverse creaţii de-ale ei, pentru a afla părerea fanilor: „Eu nu cutez să-mi fac planuri, căci nu ies din Voia Celui de Sus. Dar am orizonturi. Am melodii gata, text şi muzică. Am colinde. Am cântece neştiute, neatinse aşa cum mi-am învăţat ascultătorii în cei cincizeci şi şapte de ani de carieră. Nu-mi permit să-mi dezamăgesc publicul. Am şi proză, povestiri, amintiri, mai vesele, mai triste. Nu stau, pentru că nu pică nimic din cer. Fără muncă nimic nu se poate”, a declarat solista într-un interviu pentru ”Formula As”.