Solista Gigi Marga va fi incinerată la New York

12 iunie 2020 13:26   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cântăreața Gigi Marga, divă a anilor '60-'70, care s-a stins din viață pe 8 iunie, la ora 9 dimineața, va fi incinerată într-un crematoriu din New York, la dorința acesteia.

Ceremonia va avea loc sâmbătă, 13 iunie, în jurul prânzului. Înainte să se stingă din viață, presimțind că i se apropie sfârșitul, interpreta Gigi Marga și-a ales haine elegante pentru "ultima călătorie". Gigi Marga a încetat din viață la 91 ani, într-un spital din New York pe 9 iunie, la ora 9.00. N-a avut copii, astfel că, la bătrânețe, ca să scape de singurătate, a acceptat să locuiască într-un azil de bătrâni. Ultima ieșire în public a artistei a fost la Festivalul României de pe Broadway, anul trecut, când și-a revăzut prietenii artiști din țara natală. Cântăreața, care făcea furori în anii 60-'70, a părăsit România în 1986, iar un an mai târziu a primit cetățenia americană.

Gigi Marga s-a stabilit în America în 1986

Cântăreață de excepție, atât datorită timbrului vocal, cât și al genurilor muzicale abordate, doamna Gigi Marga a performat predilect în restaurante, fiind emblema unei generații, în care talentul, calitățile vocale și simțul excepțional al publicului i-a conferit aura unei mari artiste de cabaret show. Să vă fie calea în Lumina Creatorului, doamna Gigi!”. Gigi Marga are o biografie impresionantă. A copilărit în Râșnov, debutat în Corul Patriarhiei, iar ulterior a cântat în corul Filarmonicii ”George Enescu”. A studiat Științele Economice și Conservatorul. La casa de discuri Electrecord a înregistrat mai multe piese cu Trio Grigoriu. În 1962 , ea a câștigat un premiu la un concurs international de la Sopot, Polonia. În 1986 a ales să se stabilească în America. Cea mai frumoasă piesă din repertoriu său rămâne ”Parfumul florilor de crin”, ale cărei versuri îți mângâie sufletul: ” ”Parfumul florilor de crin”/, Și-albastru cerul e senin/ Cu vraja lor mă-nvăluiesc/ De câte ori te întâlnesc”.

Mai multe