Solista Lavinia Goste a făcut patru ani naveta pentru soțul ei: «Suntem suflete pereche»
Interpreta de muzică populară Lavinia Goste (35 ani) se poate lăuda că a cunoscut și trăiește „cea mai frumoasă poveste de dragoste” alături de violonistul și dirijorul Marius Zorilă (37 de ani), pe care l-a cunoscut la Festivalul de la Mamaia.
„Iubirea noastră s-a născut acum 14 ani, când ne-am cunoscut la Festivalul Mamaia. Atunci și acolo s-a născut iubirea noastră care, iată, astăzi este frumos sărbătorită de existența celor două minuni - Maria – Nicole şi Ioana – Elisa, gemenele noastre care au venit pe lume acum 7 ani. Atunci când l-am cunoscut pe Marius m-au vrăjit farmecul, detașarea, pasiunea lui. Este un bărbat puternic care știe exact ce-și dorește”, își amintește artista care a făcut naveta pentru alesul ei.
Lavinia Goste a făcut naveta sute de kilometri pentru soțul ei
„După ce am înțeles că Marius e bărbatul vieții mele, timp de patru ani am făcut naveta București - Satu Mare (641 km) - orașul meu natal. Mi-a fost greu să mă rup de locurile natale însă, iubirea pentru Marius m-a ajutat să fac pasul cel mare și să mă mut la București. Suntem suflete pereche și asta se vede zi de zi. Ne înțelegem din priviri, ne simțim, între noi există un motor care ne ajută să gonim fericiți în aceeași direcție!”, a spus solista care a lansat noul videoclip „Bădiță, tu ești de vină”.
„Dacă-l întrebi pe el o să-ți spună că l-au frapat frumusețea, sinceritatea, franchețea, delicatețea mea. Mereu îmi spune că sunt cea mai delicată femeie de pe Pământ”, a continuat artista.
Lavinia Goste și soțul ei pregătesc un spectacol la Sala Palatului
Cei doi soți și parteneri de scenă pregătesc pentru luna aprilie un spectacolul deosebit la Sala Palatului din București, despre care Lavinia Goste ne-a povestit în premieră: „După ani de muncă în slujba folclorului românesc, venim în fața dumneavoastră cu inima deschisă pe data de 23 Aprilie la Sala Palatului, într-un spectacol de zile mari «Inimioară cu dor mult», alături de familia noastră, Valahia, și invitați surpriză. Vă așteptăm în număr cât mai mare”.
Lavinia Goste, apariție de senzație în noul videoclip "Bădiță, tu ești de vină"
Frumoasa interpretă de muzică populară din România revine cu o piesă sensibilă și cu un clip pe măsură, filmat într-un peisaj de poveste la Runcu. Pentru acest videoclip, artista și-a reluat lecțiile de echitație. "Bădiță, tu ești de vină" spune povestea unei relații terminate, o iubire care a lăsat în urmă dor și multe suspine.
Calul preferat al solistei este vedetă în acest videoclip.
Interpreta s-a născut la Satu Mare, a copilărit în satele părinților ei, Cuta și Corund, de unde a prins dragostea de folclor și frumos. Lavinia Goste a crescut înconjurată de cântecele și tradițiile românești. În copilărie, asculta fascinată piesele pline de învățăminte ale părințiilor ei, adunate de prin satele ardelene. Lavinia a absolvit Academia de Muzica Gheorghe Dima, secția canto clasic, din Cluj Napoca.