Sorana, despre Marcel Toader și Maria Constantin: «E diferență între ceea ce e și ceea ce pare»
Cea de-a șasea căsnicie a lui Marcel Toader se apropie cu pași repezi spre final. Maria Constantin, cea care i-a fost soție în ultimii doi ani, pare că vrea să pornească pe un drum separat. Vestea i-a uimit pe mulți, dar pe alții nu i-a șocat atât de tare.
Sorana, fostă concurentă la "Ferma Vedetelor" în același sezon cu Maria și Marcel, a fost întrebată despre cuplul alături de care a trăit trei luni, despre relațiile pe care aceștia le afișau în tabăra din Cipru.
„Am stat cu ei timp de trei luni, zi de zi. E o diferenţă foarte mare între ce pare şi ce este. În momentul în care te ţii cu cineva de mână, în momentul în care apari constant la TV şi susţii cât de bine îţi merge, nu înseamnă neapărat că lucrurile sunt aşa. De multe ori, e bine să fii mai rezervat. Se întâmplă să atragi energii negative. Eu am o părere, dar nu cred că e poziţia mea să o fac publică. Eu cred, oricum, că e extrem de dureros prin ceea ce trec ei acum, nu doar ideea de divorţ, nu doar ideea că se dă într-unul şi într-altul. Uneori e bine să faci un pas în spate. Când bărbatul e puţin nervos, tu (n.r. femeia) trebuie să fii persoana care îl calmează. Dacă două persoane sunt ca focul în permanenţă, e normal să se aprindă împotriva lumii, dar, la un moment dat, şi unul împotriva celuilalt. O alinta „păpuşică decapotabilă”. Cred că Marcel suferă”, a declarat Sorana, la emisiunea „Cool Summer Nights”, de la Antena Stars.