Sorana ex-Asia găteşte exotic la Cireaşa de pe Tort

7 noiembrie 2014 13:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Sorana, fosta componentă a trupei Asia, dezvăluie gusturile unei copilării exotice, în această seară, la Cireaşa de pe Tort.

Mândră de originile ei arăbeşti, Sorana a gătit în stil oriental pentru invitaţii ei, Ioana Maria Moldovan, Sorin Brotnei şi Liviu Mititelu, respectând tema emisiunii, „ca la mama acasă” şi încercând să recreeze „gustul copilăriei”.

„Sunt foarte rea de foame”, mărturiseşte Sorana. „Devin foarte agresivă, mistreţul neprietenos”.

Astfel, cântăreaţa s-a înarmat cu ingrediente speciale, şi a gătit cu tot sufletul pentru invitaţii ei.

Sorana a ales să prepare o supă cremă de dovleac cu coriandru, îmbogăţită cu lapte de cocos şi servită în cochilii de scoici. La felul principal, a încercat să recreeze reţeta mamei ei de ştiucă umplută, un preparat care în copilărie i se părea extrem de complicat, iar la desert şi-a uimit invitaţii cu ciocolată de casă.

„Astea sunt mâncăruri pe care tu le mâncai în copilărie?”, a întrebat-o surprinsă Ioana Maria Moldovan, iar Sorana a recunoscut că a urmat reţetele pe care mama ei le pregătea, dar a dat şi o amprentă personală preparatelor.

Cum a lăudat-o maestrul Horia Vîrlan şi ce şanse i-au acordat vedetele în competiţia pentru titlul de cea mai bună gazdă, puteţi vedea la Cireaşa de pe Tort, de la 19.30, numai la Prima TV.

Mai multe