Sosia Vioricăi Dăncilă era să moară la naștere! Secretul Irenei Boclincă, câștigătoarea „iUmor”
S-a făcut remarcată la emisiunea „iUmor!” de la Antena 1, unde a parodiat-o pe Viorica Dăncilă şi a câştigat premiul cel mare, de 20.000 de euro, pe care l-a donat. Însă puţini ştiu secretul Irenei Boclincă. Actrița a dezvăluit, într-un interviu recent, că era să moară la naștere.
Actriţa Irena Boclincă, pe care o ştiţi din spectacolul „Nepoţii lui Tănase” de la Teatrul Constantin Tănase, s-a făcut remarcată anul acesta la Antena 1, la emisiunea „iUmor”, unde a parodiat-o pe premierul Viorica Dăncilă şi a câştigat premiul cel mare de 20.000 de euro, pe care l-a donat unui concurent în scaunul cu rotile.
Actriţa a acordat un interviu revistei ”Taifasuri”, în care a dezvăluit că era să moară la naștere și că are un defect care a împiedicat-o să practice actoria. „Am să vă spun un mic, mare secret. Eu m-am născut cu un defect şi din această cauză nu am putut o perioadă să fac actorie. Am venit pe lume prin cezariană, cu faţa în sus şi medicul, când a făcut incizia, mi-a atins nervul de la ochiul stâng. În consecinţă, nu văd absolut deloc cu el. Prima dată am făcut Şcoala de asistente medicale, pentru că estetic nu puteam să fiu pe scenă. Dar acum s-a rezolvat problema din punctul ăsta de vedere. Pregătirea mare pentru viaţă am făcut-o când am scăpat de sub aripa mamei şi am plecat la cămin. Acolo m-am dat cu capul de pereţi şi m-am trezit la realitate. Bine, eram aproape de casă şi mă duceam în fiecare săptămână, aşa că nu am simţit depărtarea şi greutatea. După ce am absolvit, m-am dus la Chişinău să lucrez. Doar că nu-mi plăcea şi veneam mereu acasă plângând. Iniţial am fost la secţia ORL, unde se făceau şi intervenţii chirugicale, apoi m-am transferat la preşcolari, dar tot nu mi-a plăcut. Simţeam că nu acesta e drumul meu. Aşa că le-am spus părinţilor că vreau să dau la Teatru, m-am pregătit, am susţinut examen şi am intrat la actorie”, a povestit actriţa pentru ”Taifasuri”.
Citește și:
A donat premiul de la ”iUmor” unui concurent cu probleme!
Actriţa a mai povestit că ea şi restul concurenţilor s-au înțeles să doneze premiul de 20.000 de euro, dacă îl vor câştiga, lui Vasi, concurentul aflat în scaunul cu rotile. „Nu am deloc bani, dar nu m-am gândit ce să fac cu premiul dacă voi câştiga. Eu sunt sănătoasă şi pot să câştig alţi bani, însă cel căruia i l-am donat nu poate. Ce-i drept, mulţi m-au judecat pentru gestul meu. Noi, finaliştii, am vorbit atunci că oricare ar fi câştigat, i l-ar fi donat lui Vasi (concurentul în scaunul cu rotile, n.r.). Şi el a fost extrem de bun, iar eu nu aş fi avut curajul să spun asemenea lucruri despre mine. Eu chiar m-am gândit că lumea va empatiza cu el şi va câştiga. Nu-mi pare rău de gestul făcut, în schimb mă gândesc că Vasi oricum va primi mult mai puţin pentru că banii se vor impozita. Şi oricum nu-i vor ajunge pentru ce are nevoie, adică un nou scaun cu rotile care costă vreo 8.000 de euro, plus că are multe tratamente şi proceduri de făcut. De asemenea, îi trebuie urgent o maşină cu care să se poată deplasa. Iar eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că, încet, încet, vin proiectele. Şi pot să merg”, a mai spus actriţa pentru sursa citată.