Soția lui Christian Sabbagh, prima reacție după scandalul cu ordinul de protecție: "Totul a plecat de la o glumă"

7 octombrie 2021 15:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

S-au liniștit, subit, apele în scandalul dintre Christian Sabbagh și soția sa, Iulia! După ce prezentatorul de la Kanal D a ieșit public și a declarat că cearta dintre el și soția sa a fost doar o „glumă”, acum Iulia a intervenit și ea cu lămuriri. Aceasta a negat că ar fi solicitat un ordin de protecție împotriva soțului ei, precizând că ar fi fost „în eroare” când s-au întocmit actele de către Poliție.

Iulia și Christian Sabbagh se află de ieri în centrul unui scandal mediatic imens, după ce pe portalul instanței de judecată au apărut informații conform cărora aceștia ar fi trebuit să se prezinte în cursul zilei de joi, 7 octombrie, la tribunal. Conform acelorași surse judecătorești, citate de Spynews.ro, Iulia ar fi depus o plângere în urmă cu două zile la Judecătoria Sectorului 4 împotriva soțului ei. Mai mult, aceasta ar fi solicitat și un ordin de protecție ce-l viza pe prezentatorul Kanal D.

Cristian Sabbagh a venit, ieri, cu precizări și a lămurit că între el și soția sa a fost o banală ceartă domestică, fără violență fizică. Mai mult, Poliția a venit în miez de noapte la Sabbagh acasă și de aici întreaga tevatură iscată. Sabbagh a declarat, pentru Fanatik.ro, că totul a fost „o glumă”, iar Iulia a venit și ea cu noi precizări în sprijinul celor declarate de soțul ei, spunând că nu ar fi făcut nici o plângere penală! „Nu am depus nicio plângere și nu am solicitat vreodată emiterea unui ordin de protecție împotriva soțului meu. Am fost în eroare cu privire la documentele întocmite de organele de poliție. Noi ne iubim și ne respectăm, totul a plecat de la o glumă banală, din discuții contradictorii. Nu îmi doresc să devin persoană publică și nici nu am nevoie de promovare prin acest mod! Sunt o mamă dedicată creșterii copiilor și îmi doresc să le ofer o educație corespunzătoare! Sper că am lămurit acest aspect și nu vom mai fi subiect pentru presă!”, a spus Iulia, pe contul ei de Facebook.

De la ce a pornit întreaga scenă

„Ea era nervoasă pentru că tot primesc tot felul de mesaje pe Facebook de la admiratori/admiratoare. Mi-a cerut telefonul, eu nu am vrut să îl dau. Mi-a zis că dacă nu i-l dau sună la Poliție, eu i-am zis să o facă. A venit Poliția, ne-am dus la secție. Ea nu a știut, e ca în filmele cu Stan și Bran. Revenind… Am ajuns la Poliție, ea într-o cameră, eu în cealaltă, caz de violență domestică”, a declarat acesta pentru sursa anterior menționată.

Cum s-a ajuns la ordin de protecție

„M-a umflat râsul, întrebam pe acolo: ‘cum, dom`le, violență domestică?’ (…) Nu aveam ce să ascund în telefon, nici măcar nu are parole telefonul. Oricum a văzut mesajele. Dar asta nu e prima scenă, mi-a mai spart un Iphone, cred că trebuie să schimb marca, îmi poartă ghinion. A fost mai mult o ambiție… Și eu sunt gelos, și ea este geloasă…”, a povestit Christian Sabbagh.

Citește și:

Christian Sabbagh, primele declarații după ce soția a cerut ordin de protecție: „M-ai făcut de râsul lumii!”

Soția lui Christian Sabbagh a cerut ordin de protecție împotriva acestuia. Prezentatorul TV este chemat la tribunal

Mai multe