Soţia şi amanta şi-l împart pe Borcea şi la puşcărie
Poveste fără sfârşit. Aşa pare amantlâcul din familia Borcea. Cristi, mare crai dâmboviţean, le-a sucit minţile şi Alinei, cea care i-a devenit soţie în 2011, şi Valentinei, amanta ”oficială” din 2010. Cele două şi-l împart pe fostul şef de la Dinamo, care le primeşte alternativ în vizită la Jilava, acolo unde este închis.
De câteva luni viaţa celor din familia Borcea pare desprinsă dintr-un film hollywoodian. Scenariul e demn de o peliculă de Oscar. Avem de toate: intrigă, poveşti de dragoste, crize existenţiale, amante, discuţii şi negocieri de divorţ şi partaj.
Dincolo de glumă, protagoniştilor, soţii Borcea, Cristi şi Alina, şi amantei, graviduţa Valentina Pelinel, numai de râs nu le arde. Fostul preşedinte executiv de la Dinamo este închis la penitenciarul Jilava, iar nevasta şi cea care aspiră la acest statut îl vizitează cu rândul. Unde mai pui că şi fosta soţie, Mihaela, cu cei trei copii, face drumuri la penitenciar pentru a-l vedea pe Cristi.
Practic, săptămână de săptămână este coadă la Jilava la deţinutul Borcea. De la începutul anului, cele trei femei principale din ultimii 20 de ani ai lui Borcea şi-au făcut apariţia, alternativ, ”la vorbitor”. Primele două săptămâni ale lui 2016 au fost rezervate Mihaelei şi copiilor din prima căsătorie a dinamovistului. La 23 ianuarie, Valentina Pelinel a dat o fugă la închisoare pentru a-şi vedea iubitul, iar o zi mai târziu a venit la vizită Alina cu micuţa Gloria, fiica de aproape opt luni a cuplului.
În februarie, în ajun de Sfântul Valentin, tot Alina a fost cea care a petrecut cu Borcea câteva ore. A mers însoţită la Jilava de George, băiatul de trei ani. În weekendul care a urmat, naşul de căsătorie al lui Cristi, Gigi Becali, a luat-o de mână pe Alina şi s-a dus, din postura de mediator, la închisoare pentru a încerca să-i împace pe soţi, după ce doamna Borcea anunţase că se gândeşte la divorţ şi ieşise în public fără verighetă şi inelul de logodnă.
Amanta Pelinel, gravidă în şase luni, nu putea sta departe de bărbatul iubit, şi a ”punctat” şi ea la capitolul vizite. A mers sâmbăta trecută cu noaptea-n cap la Jilava şi a stat aproape două ore cu Borcea.
Alina, la un pas de moarte
Deşi a încercat să fie puternică în ultimele luni, situaţia pare că o depăşeşte pe Alina Borcea. Soţia dinamovistului face faţă din ce în ce mai greu nebuniei din familia ei şi, potrivit apropiaţilor, singurele lucruri care o mai ţin pe linia de plutire sunt calmantele. De altfel, fotoreporterii Click! au surprins-o pe Alina zilele trecute într-o stare fizică şi psihică îngrijorătoare. Femeia a fost la un pas de tragedie, conducând ca la raliu pe străzile Bucureştiului şi ignorând toate regulile de circulaţie.
Valentina are acces la conturi
Valentina Pelinel e în culmea fericirii de când a aflat că este însărcinată şi a făcut anunţul public. Amanta lui Borcea din 2010, de când ea era căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu, fostul manechin câştigă teren în viaţa lui Cristi. Potrivit surselor noastre, aceasta ar fi reuşit să-l convingă pe fostul şef dinamovist să-i dea acces la conturile sale. Asta în timp ce Alinei i ”s-a tăiat raţia” la bani. Concret, actuala soţie şi cei doi copii nu mai beneficiază de banii lui Borcea, având interdicţie la contul familiei.
Trei femei, multe vizite
Iată ordinea vizitelor primite de Cristi Borcea de la începutul anului.
- 11 ianuarie – Mihaela, prima soție
- 18 ianuarie – Mihaela, prima soție
- 23 ianuarie – Valentina, amanta
- 24 ianuarie – Alina, actuala nevastă
- 13 februarie – Alina, actuala nevastă
- 20 februarie – Alina, actuala nevastă
- 23 februarie – Valentina, amanta