Soţii Lis bat 70 km ca să joace la păcănele
De când Bucureştiul este în scenariul roşu, iar toate sălile de jocuri de noroc sunt închise, Viorel Lis s-a adaptat: se duce în localităţile învecinate, unde măsurile sunt mai relaxate. Pentru asta, bate dus-întors 70 de kilometri şi stă în trafic până la 3 ore. Soţia lui, Oana, este cea care îl duce cu maşina şi îl aşteaptă cuminte până termină distracţia.
Nici un drum nu e prea lung, nici un efort nu e prea mare atunci când vine vorba despre micile bucurii sufleteşti. Viorel Lis (76 de ani) nu are prea multe, iar printre ele, în topul listei, sunt păcănelele. De când cu înăsprirea restricţiilor în Capitală şi închiderea sălilor de jocuri de noroc, fostul primar a fost nevoit să bată distanţe mari până pe „meleaguri” mai permisive, unde genul acesta de distracţie e acceptat. Oana (41 de ani), soţia lui, îl ajută cu transportul.
Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi soţi într-o astfel de „expediţie”. Au plecat de acasă în jurul orei 10.30 dimineaţa şi au ieşit pe autostradă, spre Bolintin-Vale. Un drum de 35 de kilometri pe sens, care se face în peste o oră, din cauza aglomeraţiei. La un moment dat, au oprit la un restaurant de unde au luat provizii la pachet.
Au ajuns la Casa Pariurilor din Bolintin-Vale în jurul prânzului. Nu e prima dată când se duc acolo. „Mergem cam o dată pe săptămână”, ne spune Oana. L-a ajutat pe Viorel să coboare din maşină, l-a condus de braţ până în interiorul sălii de jocuri, l-a instalat pe scaun, apoi a ieşit şi l-a aşteptat, răbdătoare, în maşină. Doamnelor, luaţi exemplu! Aşa soţie înţelegătoare, bună şi calmă, rar întâlneşti în carne şi oase! După mai bine de două ore de aşteptare, Oana l-a recuperat pe Viorel şi împreună s-au întors acasă.
«Nu facem asta pentru bani, ci pentru distracţie»
Dacă a câştigat sau a pierdut, în ziua respectivă, e irelevant. Cei doi nu fac asta pentru bani, ci pentru simpla bucurie sufletească. „Viorel are o vorbă: până la 70 de ani ţine de tine să fii sănătos şi în viaţă. După această vârstă, fiecare zi e un dar de la Dumnezeu.
Faptul că suntem în viaţă e adevăratul câştig. Trebuie să ne bucurăm de fiecare zi, iar pentru soţul meu păcănelele sunt o distracţie. Nu mergem acolo ca să câştigăm, nici nu ne lăsăm acolo toţi banii, ca să rămânem cu întreţinerea neplătită şi să mâncăm covrigi când ne întoarcem acasă. Păcănelele sunt nişte cheltuieli prestabilite, alocate distracţiei, aşa cum te duci la un restaurant şi dai bani ca să te simţi bine”, explică Oana.
Pasiunea soţului ei pentru jocurile de noroc este, acum, una controlată. „Orice om are o plăcere, important e să o ţii sub control. Eu sunt psiholog, dacă aş fi avut în casă un jucător care mi-ar fi ascuns, care şi-ar fi lăsat toţi banii acolo, atunci ieşea cu scandal. Dar acum el se controlează foarte bine. Pune o sumă fixă. Dacă e să câştige ceva din când în când, foarte bine. Dar nu asta contează”, povesteşte Oana Lis.
Speră ca măsurile de protecţie împotriva COVID-19 să se mai relaxeze şi în Bucureşti, să poată merge la nişte păcănele mai aproape de casă. Şi mai speră să-i găsească lui Viorel un loc la vaccinare, în viitorul apropiat. „El are diabet, tensiune, plus vârsta... Mai are şi nişte probleme cu spatele pe care nu le-am rezolvat căci am evitat să mergem prin spitale... Aşteptăm vaccinul”, a mai declarat Oana Lis pentru Click!.