Soții Temișan și-au tratat în vacanță problemele de sănătate
Juratul de la “Te cunosc de undeva”, show care va reveni la Antena 1 din 9 septembrie, a avut vara aceasta o vacanță sută la sută românească.
“Nu am depășit granițele țării și am combinat marea cu muntele. La mare, am avut parte de relaxare și de câteva procedee de întreținere a organismului, atât eu, după operația de hernie inghinală bilateral, pe care am avut-o relativ recent, cât și Monica (n.r. soția sa, Monica Davidescu), în tratamentul de recuperare pentru piciorul pe care și l-a rupt în urma unui accident, acum câțiva ani”, povestește Aurelian Temișan (45 de ani). Astfel, cei doi, alături de fiica lor, Dora, au petrecut opt zile la mare, în Mangalia, și nouă zile la munte. “La munte, am combinat partea artistică – am fost președintele juriului la un Festival de muzică pentru copii, la Bran - , cu tabăra de actorie a Dorei, fiica mea, organizată de școala de actorie la care predă Monica”, mai spune artistul.