Soțul Andreei Antonescu, ieri, «regele mezelurilor», astăzi, vânzător de maşini
Aproape am şi uitat că Andreea Antonescu (32 de ani) e femeie măritată, pentru că de doi ani încoace o vedem mai mult singură, soţul ei, Traian Spak (33 de ani), fiind stabilit în Los Angeles.
Solistei nu i-a mers bine peste Ocean, aşa că a revenit în ţară, ca să aibă grijă de Sienna (4 ani). Dacă ea e înfloritoare, ei bine, pe Traian Spak mai să nu-l recunoaştem. Fostul “rege al mezelurilor” nu mai e băiatul de-acum 5 ani, tinerel, frumuşel şi cu păr.
Stresul financiar l-a schimbat total pe afacerist, cel puţin asta reiese din fotografia postată recent pe Facebook. Acum, Traian e chel, s-a îngrăşat mai bine de 10 kg şi are barba mare, imagine care-l îmbătrâneşte.
Noroc cu milionarul Nick Radoi, care l-a ajutat să facă o mică afacere în SUA. Ei cumpără maşini de la târguri auto şi le vând mai scump. Tatăl lui Traian, Constantin Spak, patronul fabricii de mezeluri cu acelaşi nume, s-a sinucis la 9 aprilie 2011.