Soțul Elenei Cârstea, declarație emoționantă de dragoste: „M-ai făcut cu adevărat fericit!”
Aniversare cu emoții în viața Elenei Cârstea (54 de ani). Îndrăgita artistă, care a părăsit plaiurile mioritice în urmă cu mulți ani, este fericită alături de soțul ei, Glenn Muttart și de cele două fiice ale sale, Adriana și Sanda. Recent, au împlinit 10 ani de când se iubesc, iar el a vrut să îi facă o surpriză. I-a dedicat un mesaj „siropos”, prin intermediul rețelei de socializare Facebook.
Glenn i-a declarat pulic dragostea: „Draga mea, am acceptat să o iau de la capăt cu tine acum 10 ani. Vreau să știi că m-ai făcut cu adevărat fericit. Ai atât de multe calități, încât nu știu de unde să încep. Bunătatea ta, inocența ta, drăgăleșenia și optimismul tău m-au făcut să te iubesc din ce în ce mai mult, pe zi ce trece. La mulți ani cu ocazia aniversării de 10 ani, iubirea mea”.
Elena Cârstea și Glenn Muttart locuiesc de ani buni în Florida, Statele Unite ale Americii. În urmă cu câteva zile, artista a revenit în România, pentru a-și vizita prietenii de suflet.
Elena Cârstea și-a pierdut fiul vitreg
Atașată până peste cap de cei doi copii ai lui Glenn, Elena Cârstea se lăuda peste tot cu familia ei numeroasă. În martie, artista a fost lovită de dragedie. Fiul ei vitreg Brett Thomass Muttart, în vârstă de 30 de ani, s-a stins subit din viață, în condiții suspecte.
„Am avut parte, 10 ani, de cel mai minunat fiu pe care şi-l doreşte cineva. Astăzi (n.r. – marţi), cu durere în suflet, Brett Thomas Muttart a trecut în nefiinţă. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul, copilule! Eu şi Glenn suntem sfâşiaţi de durere”, a scris artista pe Facebook.