#Exclusiv Click!

Spaima soliștilor! Lolita Cercel, creată de inteligența artificială, le ia artiștilor pâinea de la gură? Mihai Trăistariu: „De ce să-i mai dai 5.000 de euro lui Marius Moga?”

29 ianuarie 2026 19:40   Vedete românești

Cine e, de fapt, Lolita Cercel, spaima artiștilor? Mulți cred că este vorba despre o solistă superbă, cu voce impecabilă. Eroare, însă! Este numai un proiect muzical, generat cu ajutorul inteligenței artificiale, AI, creat de un tânăr, care se prezintă sub numele de Tom. În doar câteva săptămâni, piesele de succes au generat o adevărată isterie, concurând cu soliștii de top. Iată ce spun, exclusiv pentru Click!, Dan Negru, Mihai Trăistariu și Dan Helciug despre Lolita Cercel, „fata” cu voce de aur. Le va lua, oare, artiștilor pâinea de la gură? Părerile sunt împărțite. 

„Robotul nu falsează, tinerilor le place, muzica sună atât de bine”

Mihai Trăistariu explică de ce Lolita Cercel are atât de mare succes, mai ales în rândul tinerilor: 

„Îmi amintesc că, de ziua mea, în decembrie, prietenii mi-au adus la petrecere și un DJ, care a pus numai muzică realizată de AI, nimic cunoscut. Mi-am dat seama că ăsta e viitorul, toată lumea dansa. Păi, decât să chemi vedetele să-ți cânte și să le dai mii de euro, mai bine asculți gratis AI.

De altfel, am și pus pariu că, în maximum 10 ani nu mai cântă nimeni! Tinerilor le place această muzică, sună atât de bine, vocea nu falsează, sună perfect, că este robot. Cineva de la un studio de înregistrări mi-a spus că deja unele case de producție din țară comandă astfel de melodii, la care mai adaugă o vioară, un pian, niște acorduri noi, ca să nu se prindă nimeni, și apoi le dă soliștilor să le cânte”, a spus el, exclusiv pentru Click!

Mihai Trăistariu: „De ce să-l mai plătești pe Marius Moga sau pe Costi Ioniță cu 5.000 de euro pentru o piesă?”

Mihai Trăistariu, care concurează din nou la Eurovision, crede că artiștii vor fi dați uitării, că vor rămâne fără pâine, dacă lucrurile continuă în acest ritm:

„În timp, compozitorii dispar, textierii dispar, dar și soliștii. Am și primit de la cineva o piesă superbă, mi-a cerut părerea, o cânta cineva de parcă era Freddie Mercury, de la Queen. Evident, era tot o melodie creată de AI.

„Cu un abonament de 10 euro poți realiza sute de piese cu ajutorul AI”

De pildă, la Eurovision 2026, este condiție să nu te prezinți în concurs cu astfel de compoziții. Și pe forumurile internaționale e dezbătut acest subiect. Da, ăsta e viitorul, muzica s-a deteriorat total. În 10 ani, nu mai cântă nimeni!

De ce să-l plătești pe Marius Moga sau pe Costi Ioniță cu vreo 5.000 de euro, pentru o piesă? Mai simplu e să-ți faci un abonament, de 10 euro, și, cu ajutorul AI, poți realiza sute de piese. Apoi, se pot modifica și le lansezi. Toată industria muzicală e la pământ, această muzică o să primeze”, a mai menționat Mihai Trăistariu, exclusiv pentru Click!

Dan Negru: „Lolita asta e oaia clonată Dolly”

Dan Negru a prezentat, ani la rând, competiții muzicale, inclusiv Festivalul de la Mamaia, un concurs de interpretare și de compoziție cu mari pretenții. Iată și părerea lui, despre controversatul subiect, care i-a cam pus pe gânduri pe artiști: 

„N-am nici cea mai mică încredere în AI, în inteligență artificială! E o bulă tehnologică trecătoare făcută ca unii să se îmbogățească! AI nu face nimic, nu compune nimic, decât combină ceea ce deja a fost făcut de oameni. Lolita e oaia Dolly.

Cine mai știe azi de oaia Dolly, prima ființă clonată? Ce scandal era cu clonarea atunci. Toți erau speriați că se vor clona oameni în câțiva ani. Mulți s-au îmbogățit atunci pe spinarea proștilor. Așa și cu AI. Lolita asta e oaia clonată Dolly”.

Dan Helciug: „Vrei să asculți un frigider care compune melodii?”

Și solistul Dan Helciug a luat atitudine. Dezamăgirea lui este maximă: 

„Artist artificial. Doi termeni care se exclud, ca definiție. Creația nu este un program de calculator. Arta nu este un sistem de algoritmi. Emoția artistică nu este un soft digital. Confuzia pornește de la faptul că nu prea știm ce înseamnă Arta.

E părerea mea subiectivă. Dar, e loc pentru toți sub soare, oameni și roboți. Depinde acum ce alegi să asculți...un frigider care compune melodii sau un compozitor uman care folosește artificialul doar ca un mijloc de exploatare?”, ne-a declarat Dan Helciug, exclusiv pentru Click! 

Mai multe