Spaniolii o văd favorită pe Feli în finala națională Eurovision de duminică

21 februarie 2018 17:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

"Bună de iubit” se va auzi în finala națională Eurovision duminică, 25 februarie,în direct laTVR1,de la ora 21.00. Momentul lui Feli este așteptat până în Spania, acolo unde Feli a filmat și videoclipul piesei. Castelul din Peniscola, care a fost platou de filmare și pentru celebrul serial Game of Thrones, a găzduit timp de o zi echipa de filmare pentru cel mai autentic videoclip al artistei. În patru zile de la lansare, clipul a strâns aproape 1 milion de vizualizări pe YouTube, fiind în acest moment pe locul #6 în Trending.

Ecourile vocii lui Feli au ajuns și în presa din Spania. Cotidianul “El perriodico mediterraneo” a făcut un articol despre artistă, declarând-o ”una dintre candidatele sigure pentru a reprezenta România” la Lisabona. Feli, una dintre cele mai surprinzătoare artiste din România, a atins și inimile spaniolilor din Valencia, acolo unde a filmat videoclipul piesei. Inclusiv Andres Martinez, primarul orașului Peniscola, unde Feli a filmat, a postat videoclipul pe pagină personală de Facebook: “Nu știam această melodie, dar îmi place la nebunie videoclipul.. Are o lumina specială, iar locația aleasă e inegalabilă. Cum vi se pare?"(https://www.facebook.com/andres.martinez.castella/posts/1585900541447423

“Bună de iubit” se regăsește pe albumul lansat la finalul anului trecut, "Eu sunt Feli", alături de hit-uri precum "Timpul", "Va urma" sau "Creioane colorate". Artist și compozitor HaHaHa Production, Feli este una dintre cele mai puternice voci din România. A ajuns pe primele locuri în topurile muzicale chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesă care i-a adus în 2015 și prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. În 2016, artista a fost nominalizată pentru a două oară la MTV EMA, de dată această cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea sa a fost remarcată chiar și de Charles Aznavour, după ce aceasta a înregistrat un cover în limba spaniolă a celebrei piese „La Boheme”.

Concursul muzical Eurovision 2018 va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Mai multe