Ştefan Bănică filmează în secret pentru o comedie
Juratul de la „X Factor” a împlinit ieri 51 de ani, deşi ai jura că n-are mai mult de 30 de ani. Ştefan Bănică munceşte enorm, el pregătind, în paralel, atât filmările pentru concursul muzical, când şi cele trei spectacole de la Sala Palatului, din 14, 15 şi 16 decembrie.
Mai mult, reporterii Click! au aflat că el lucrează, în secret, şi la un serial de comedie în care interpretează unul dintre personajele principale, care va fi difuzat tot la Antena 1. Aseară, el a fost invitat de Simona Gherghe la emisiunea ”Acces Direct”, unde a povestit despre concertele şi spectacolele de teatru cu care merge în turneu în întreaga ţară. Ştefan Bănică este căsătorit cu Lavinia şi are doi copii, pe Violeta (10 ani), din căsnicia cu Andreea Marin, şi pe Radu Ştefan, din relaţia cu fosta iubită, Camelia Constantinescu. Puştiul în vârstă de 16 ani a moştenit nu numai calităţile tatălui său, dar şi talentul actoricesc, astfel că a decis să devină tot artist.