Ștefan Bănică Jr. se simte bine! Primul mesaj al artistului

3 aprilie 2018 10:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ștefan Bănică a fost dus de urgență la spital zilele trecute după ce a acuzat dureri în zona abdominală. Ajuns la camera de gardă, acestuia i s-au făcut rapid investigații pentru a putea fi stabilită cauza durerii.

Cum știrea a circulat rapid în mediul online, fanii artistului au intrat în stare de alertă din cauza situației de sănătate a cântărețului și i-au trimis acestuia multe mesaje încurajatoare sau întrebări ce vizau cele întâmplate.

Pentru a liniști „spiritele”, Ștefan Bănică Jr. a publicat pe Facebook-ul personal un mesaj în care clarifică situația. Artistul a încercat prin intermediul mesajului să își liniștească prietenii virtuali, povestind modul în care au decurs lucrurile la spital. Cauza durerilor abdominale a fost de la o simplă apendicită, urmată bineînțeles de obișnuita intervenție chirurgicală.

Acesta a susținut că operația a decurs normal și că momentan se simte bine.

Artistul a găsit de cuviință de asemenea să aducă mulțumiri personalului Spitalului de Urgență Floreasca, pentru grija și profesionalismul de care au dat dovadă. "Pentru că au circulat în ultimele ore multe informaţii referitoare la starea mea de sănătate şi pentru că am fost copleşit de mulţimea de mesaje primite, ţin să precizez faptul că în acest moment mă simt bine. A fost vorba de o intervenţie chirurgicală uzuală pentru o apendicită. Le mulţumesc medicilor şi asistenţilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care au avut şi au în continuare grijă de mine şi tuturor celor care mi-au transmis un gând bun! Multă sănătate tuturor şi să ne revedem cu bine", a fost mesajul artistului publicat prin intrmediul unei poze, pe rețeaua de socializare.

Mai multe