Ștefan Hrușcă face o sumă incredibilă în doar șase ore
Ştefan Hruşcă, stabilit de 24 de ani în Canada, a revenit pe plaiurile mioritice, pentru a le colinda românilor, tradiţie pe care o respectă cu sfinţenie. Dar nu gratuit, ci pe bani grei, căci pentru fiecare concert al lui este răsplătit pe măsură.
Au mai rămas trei zile până la magicele concerte de Crăciun ale lui Ştefan Hruşcă (58 ani), care se vor desfăşura la Teatrul Naţional din Bucureşti. Artistul are programate, pe 14 decembrie, două reprezentaţii, una de la orele 17.30, iar cealaltă de la orele 20.00. Cele 6.000 de bilete scoase la vânzare, cu preţuri cuprinse între 60 şi 160 de lei s-au vândut ca pâinea caldă, astfel că buzunarul artistului va fi doldora de bani. Potrivit unor surse avizate, tariful ”celui mai mare colindător al ţării” ajunge la 10.000 de euro pentru un eveniment important, astfel că, luni seară, pentru cele două reprezentaţii, el va încasa dublu, mai exact 20.000 de euro.
Şi anul acesta, cantautorul este foarte solicitat. Prin urmare, agenda lui de lucru s-a încărcat cu peste 26 de concerte în mai multe oraşe din ţară. Turneul lui, ”Leru-i ler”, a debutat pe 9 decembrie la Ploieşti şi la Buzău, urmând să ajungă inclusiv la Piteşti, Tulcea, Constanţa, Braşov, Deva, Cluj-Napoca, Bacău, Iaşi, Suceava şi Piatra Neamţ. Ultimul spectacol din această serie va avea loc pe 28 decembrie, la Galaţi. Pe 21 decembrie, Ştefan Hruşcă va fi prezent pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, de la 17.30, dar şi de la orele 20.00. Însă oraşul de pe Bega nu este singurul loc în care Hruşcă este idolatrizat.
”Dascălul de colinde”, cum l-a numit poetul George Ţărnea, evocă an de an miracolul naşterii Mântuitorului aducând în inimile românilor lumina speranţei şi credinţa în datini. “Este cel mai frumos obicei creştinesc şi românesc - de a merge să urezi de bine, de Sărbători. Faceţi asta şi o să vă simţiţi mult mai bine sufleteşte. Eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind”, mărturiseşte Ştefan Hruşcă. Artistul este căsătorit cu Gianina, informatician de profesie, şi are doi copii, pe Steven (24 de ani) şi Andra (13 ani).
Paul Surugiu colindă tot luni, la Teatrul «Tănase»
Coincidență ori ba, în timp ce Hrușcă va cânta luni la Teatrul Național din București, colindele lui Fuego (Paul Surugiu) se vor face auzite în aceeaşi zi la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase”, situat pe Calea Victoriei, deci la doar câteva sute de metri distanță. Prețul unui bilet la spectacolul ”Acasă de Crăciun” este de 75 de lei, o parte din bani urmând a fi donați bătrânilor şi copiilor. Și solistul este un colindător iubit, intrând în atmosfera Sărbătorilor de Iarnă încă din 8 decembrie, când a cântat la Adjud. Turneul lui, în care sunt incluse 17 spectacole, se va încheia pe 23 decembrie în Huși ( Sala Măriuca).