Stela Popescu completează în ceruri echipa din ”Nea Mărin miliardar”

24 noiembrie 2017 14:09   Vedete românești
Ultima actualizare:

Filmul ”Nea Mărin miliardar” este de departe cel mai vizionat film românesc din toate timpurile. Din păcate, ne-au părăsit aproape toți actorii care au jucat în această comedie spumoasă. Ultima pe listă este Stela Popescu.

Ce film! Ce distribuție! Din 1979, până astăzi, a fost vizionat de aproape 15 milioane  de persoane. Filmul ”Nea Marin miliardar” a fost cel mai vizionat film din toate timpurile. Scenariul a fost scris de scritorii Vintilă Corbu și Eugen Burada, împreună cu marele actor Amza Pellea. Și distribuția a fost de excepție: Amza Pellea a jucat dublu rol, al lui Nea Mărin și al miliardarului american Marlon Juvett, soția sa în film a fost Draga Olteanu Matei.

Celelalte personaje au fost interpretate de mari actori: Jean Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Stela Popescu, Colea Răutu, Vasilica Tastaman.

Șefi de bandiți era Jean Constantin și Ștefan Mihăilescu-Brăila, Mircea Albulescu era și el bandit. Puiu Călinescu interpreta pe detectivul Colombo care, la sfârșitul filmului, îi aresta pe toți.

Povestea era așa: țăranul oltean Nea Mărin este confundat cu miliardarul american Juvett, din cauza asemănării fizice cu acesta. Miliardarul venise pe Litoralul românesc cu o servietă diplomat în care avea un milion de dolari, ca să își recupereze fiica răpită. Lucrurile se complică atunci când vine pe Litoral și Veta, soția lui Nea Mărin. Mai ales că și vampa Stela Popescu voia și ea să pună mâna pe milionul de dolari.

Românii au râs în hohote, au apreciat actorii și scenariștii.

Din lunga listă din distribuție, au rămas doar câțiva în viață. Cele mai mari nume au plecat să se distreze în Rai: Amza Pellea (1983), Jean Constantin (2010), Ștefan Mihăilescu-Brăila (1966), Sebastina Papaiani (2016), Puiu Călinescu (1997), Colea Răutu (2008), Mircea Albulescu (2016), Vasilica Tastaman (2003), Ștefan Bănică (1995).

Stela Popescu închide lista celor plecați dintre noi (22 noiembrie 2017).

Mai multe