Steliana Sima, despre cumpenele din trecut: «În opinia medicului, era grav»
Steliana Sima şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre cele mai grele momente din viaţa sa, artista a declarat că au fost momente în care i-a fost frică că ar fi putut avea cancer, şi că, mai mulţi medici au vrut să o consulte.
Cântăreaţa de muzică populară a mărturisit că a fost diagnosticată cu cancer, însă, în urma mai multor invetigaţii, s-a dovedit a fi o alarmă falsă.
„Ştii ce aş vrea să precizez eu? Că eu nu am avut cancer. M-am dus într-un loc şi medicul la care am fost a zis că ar vrea să mă vadă şi un alt coleg, să mă investigheze. La vremea aceea chiar trebuia să plec in Egipt. Medicul mi-a spus că, dacă ar fi în locul meu, nu ar pleca, ar face intervenţia, pentru că, în opinia lui, era grav.
Din fericire, nu avea nicio legătură realitatea cu ce îmi spusese oncologul”, a mărturisit Steliana Sima pentru Antena Stars.