Suma uriașă încasată de Vladimir Drăghia după „Desafio: Aventura”. A câștigat mai mult decât și-au imaginat mulți
Finala „Desafio: Aventura” și-a desemnat câștigătorul, iar trofeul a ajuns la Dumbo (Marius Alexandru), după duelul decisiv purtat împotriva lui Vladimir Drăghia. Pe lângă titlul de campion, acesta a intrat și în posesia premiului de 150.000 de euro, însă decizia luată imediat după victorie a surprins pe toată lumea.
Dumbo a ales să împartă suma cu ceilalți concurenți care au ajuns în semifinală: Vladimir Drăghia, Valentin Tănase și Rafael Szabo.
„Premiul de 150.000 de euro va fi împărțit în patru: 60.000 euro Dumbo, 30.000 de euro Rafa, pentru afacerea tatălui său, 30.000 de euro Vali, avans pentru apartamentul mamei sale, 30.000 de euro eu, îi voi dona către burse educaționale pentru copiii cu afecțiuni oncologice. Astfel, toată lumea câștigă! Am toată încrederea în Dumbo că se va ține de cuvânt și va împărți premiul așa cum am convenit. Le va oferi astfel și o lecție de omenie celor care n-au crezut în el, celor care l-au judecat greșit. Sper ca toată lumea să învețe ceva din ceea ce tocmai am făcut noi aici”, a spus Vladimir Drăghia despre decizia luată de Dumbo (Marius Alexandru).
Ce sume au primit concurenții pentru participarea la show
Pe lângă marele premiu, în spațiul public au apărut și informații despre onorariile încasate de concurenți pentru participarea la emisiunea filmată în Thailanda. Potrivit informațiilor publicate de Cancan, Vladimir Drăghia ar fi fost unul dintre cei mai bine plătiți concurenți ai competiției.
Actorul ar fi primit câte 2.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție. Cum a rămas în show timp de 20 de săptămâni, suma acumulată ar fi ajuns la 40.000 de euro. La aceasta s-ar fi adăugat încă 7.000 de euro obținuți din diverse recompense câștigate pe parcursul emisiunii.
Astfel, pentru întreaga experiență „Desafio: Aventura”, Vladimir Drăghia ar fi încasat aproximativ 47.000 de euro, fără a lua în calcul suma negociată separat la semnarea contractului, care a rămas confidențială.
Valentin Tănase, recompense consistente după cele 20 de săptămâni
Și Valentin Tănase ar fi primit un onorariu important pentru participarea în reality-show. Potrivit acelorași informații, acesta ar fi fost plătit cu 1.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în competiție.
După cele 20 de săptămâni petrecute în Thailanda, concurentul ar fi acumulat 20.000 de euro, iar recompensele obținute în timpul probelor i-ar mai fi adus încă 18.500 de euro.
În total, Valentin Tănase ar fi plecat de la „Desafio: Aventura” cu aproximativ 38.500 de euro, la care s-ar adăuga și suma negociată inițial în contractul de participare, detaliu care nu a fost făcut public.