Sunt bune de podium după ce au dat jos 82 de kilograme 

18 noiembrie 2017 21:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dacă cineva ar fi zis că Ionela Prodan îşi va recăpăta silueta din anii de liceu, că Nuami Dinescu va arăta iar ca trasă prin inel sau că Ozana Barabancea va reveni la fustele mini, am fi zis că bate câmpii. Iată însă că cele trei femei cu nume sonore din show-biz au dovedit că, dacă ai voinţă, totul este posibil.

Ionela Prodan a ”topit” 30 de kilograme după ce a renunţat la carne

Celebra solistă de muzică populară Ionela Prodan (70 de ani) i-a uimit pe invitaţi, zilele trecute, la Gala Eva.ro, cu noul ei look. La acel eveniment cu ştaif, Ionela a afişat o siluetă filiformă, un machiaj puternic, în tendinţe, dar şi o coafură tinerească.

Artista, încurajată de fiica sa, Anamaria Prodan, a reuşit, ca prin minune, să topească surplusul de greutate, în mai puţin de un an. La început, artista a folosit anume creme pentru tonifiere, a consumat doar peşte, salate, piept de pui, legume şi a renunţat la unele produse alimentare: „Am scăpat de 30 de kilograme. Am renunţat complet la carne, mănânc doar peşte şi salate. Sport nu fac foarte mult, dar muncesc enorm, deci nu stau locului o clipă”, ne-a spus solista, cu mândrie. De când a reuşit să se subţieze, Ionela s-a văzut nevoită să-şi schimbe şi garderoba, abordând ţinute care îi pun în evidenţă trupul frumos. Pentru un look complet, ea a apelat la o perucă.

Ozana Barabancea a trecut la fuste mini, după ce a slăbit 40 de kg

Jurata concursului ”Te cunosc de undeva”, Ozana Barabancea (47 de ani),  începe să culeagă roadele, în urma operaţiei de micşorare a stomacului, intervenţie pe care a făcut-o în iunie, la o clinică din Bucureşti. Vedeta, care până la începutul verii purta haine mărimea XXL, a reuşit să slăbească 40 de kilograme, spre marea ei bucurie.“Va trebui să mă obişnuiesc cu silueta mea. Subţirică şi zglobie, fericită şi recunoscătoare sunt”, a scris soprana pe Facebook.

Ozana a avut curaj să se expună vara aceasta şi pe plaja de la Mamaia, în costum de baie. În 2011, vedeta a mai bifat o astfel de performanţă, reuşind să scape de aproximativ 40 kg, însă efectul “yo-yo”al dietei s-a văzut imediat. În timp, ea s-a îngrăşat la loc, aşa că intervenţia de micşorare a stomacului a venit ca o ultimă variantă. Artista poartă din nou fuste scurte, ba chiar a renunţat şi la ochelarii cu rame negre, pentru un look mai adolescentin.

Nuami Dinescu a slăbit 12 kg şi a prins două contracte

Îmi era şi ruşine de dânsa dacă nu slăbeam. Nu mai mănânc carbohidraţi, pâine, covrigi, paste. Grăsimi nu am voie şi am început deja să mă obişnuiesc. Acum mă simt mai uşoară, sunt mai vioaie. Tot acolo am scăpat de o spondiloză cervicală, iar de două luni nu am mai luat medicamente”, spune Nuami Dinescu sau Tanţa, fosta colegă de emisiune a lui Teo Trandafir.

Mai multe