"Sunt celebru, scoate-mă de aici": După ce a împins-o, Andreea Moldovan s-a împăcat cu antrenoarea de fitness

8 martie 2015 17:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cine să o mai înţeleagă pe Andreea Moldovan?! În urmă cu trei zile, bruneta o respingea categoric pe Luminiţa Nicolescu, antrenoarea de fitness, care venise să o consoleze imediat după anunţul eliminării de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici", iar astăzi cele două par din nou prietene.

Andreea Moldovan a părăsit competiţia de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici" joi seara. La o zi distanţă a plecat şi Luminiţa Nicolescu din tabăra africană. Dacă prima a fost eliminată în urma voturilor telespectatorilor, cea dea doua a fost scoasă cu targa din junglă acuzând stări de rău.

"Sunt celebru, scoate-mă de aici": Andreea a împins-o pe Luminiţa Nicolescu 

Joi seară, Andreea Moldovan afla cu stupoare că trebuie să-şi facă bagajele şi să plece acasă. Vestea a luat-o prin surprindere, atât pe ea, cât şi pe ceilalţi concurenţi, care se aşteptau ca Luminiţa să părăsească jungla mai ales că nu se simţea prea bine. Bruneta nu şi-a ascuns starea de nervozitatea care pusese stăpânire pe ea atunci când a auzit că este eliminată şi în timp ce îşi lua rămas bun de la Ruby şi Gina a respins-o categoric pe antrenoarea de fitness care voia şi ea să o îmbrăţişeze. Gestul ei a fost remarcat de toată lumea, incusiv de public, care a taxat-o aspru. "Ar trebui să te porţi mai frumos cu persoanele din jurul tău chiar daca nu le suporţi", i-au atras atenţia oamenii de acasă. Întrebată de Cabral şi Bobonete de ce a reacţionat aşa, Andreea s-a scuzat şi a explicat că a vrut să rămână cu fetele pentru care s-a simţit ca o mamă în junglă.

"Doamna Luminiţa nu era atât de mică, pentru a avea nevoie de protecţia mea. Asta am simţit atunci că plec de lângă fetele mele", a spus Andreea Moldovan. Dar iată că bruneta şi-a îndreptat greşeala sau cel puţin aşa vrea să lase de înţeles. Andreea a publicat pe pagina ei de socializare o fotografie în care apare alături de Luminiţa în aeroport. Cele două par fericite în timp ce antrenoarea savurează o ţigară. "În realitate lucrurile sunt mult mai frumoase decât par! Înapoi în jungla urbană", a scris bruneta la descrierea fotografiei.

"Sunt celebru, scoate-mă de aici": În finală au ajuns Cătălin Moroşanu, Dorian Popa şi Ruby

Din cele 12 vedete, au mai rămas trei care luptă pentru titlul de rege sau regină a junglei. Sâmbătă seară a părăsit competiţia Gina Pistol, eliminarea ei fiind de asemenea o surpriză. În finală se luptă duminică Dorian Popa, Cătălin Moroşanu şi Ruby. Fiecare va trece printr-o probă dificilă în urmă căreia publicul va decide cine va câştiga concursul. "Sunt celebru, scoate-mă de aici".   

Mai multe