Sunt temuţi, dar şi bucătarii de la "Hell's Kitchen" au o problemă
Când se află faţă în faţă cu ei, concurenţii se pierd. Însă bucătarii de la "Hell's Kitchen", noul show de la Antena 1, au şi ei neajunsurile lor.
Cătălin Scărlătescu, are toate permisele posibile şi imposibile... pentru barcă. Nu şi de maşină. Iar asta pentru că viaţa pe şosele e, pentru el, mult prea complicată şi stresantă.
"Şoseaua cea mai interesantă pentru mine e apa. Dragostea mea se îndreaptă către mare, nu către şosele. De permis auto nu am fost interesat. Nu mă complic cu şofatul, prefer să stau în dreapta sau să iau taxi. E mai avantajos, scutesc timp, nervi şi stres", a declarat juratul de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” (Antena 1).
Nici colegul lui, Florin Dumitrescu, nu are permis, însă face şcoala de şoferi şi speră să îl ia cât mai repede.
“Mereu s-a ivit câte un proiect care să mă ţină ocupat. De la 18 ani am plecat în Italia, am încercat să dau examenul acolo, dar l-am picat pentru că testul de sală era în italiană şi am înţeles greşit o întrebare. Iar în ţară nu am avut timp. Uite, de trei luni sunt în şcoala de şoferi şi tot nu reuşesc să mă ţin de ea”, a spus juratul, care merge prin oraş cu bicicleta sau îl duce soţia cu maşina.