Supernanny, sfaturi pentru părinții care vor să scape de comportamentele negative ale copiilor, sâmbătă, de la ora 20.00, la Prima TV

23 aprilie 2021 15:50   Vedete românești
Ultima actualizare:

Din episodul cu numărul 6 al emisiunii Supernanny, difuzat la Prima TV, sâmbătă, 24 aprilie, părinții pot învăța cum să facă față crizelor de nervi, plânsului din orice și cum să vorbească aceeași limbă cu celălalt părinte, fără contraziceri de față cu copiii.

Mașinuța de jucărie în farfuria cu mâncare. 

Țipete la ora de masă. 

Frați care se lovesc între ei din orice motiv.

Refuzuri la ora de somn, smiorcăială și negocieri. 

Așa arată atmosfera din familia Tatianei și a lui Nicolas, protagoniștii episodului cu numărul 6 al emisiunii Supernanny, părinții a doi copii minunați, Theo (2 ani) și Manu (5 ani).  Pentru că cei doi părinți nu mai reușesc să găsească soluții și să se impună în fața copiilor, astfel încât aceștia să asculte, au apelat la ajutorul Supernanny, adică la sfaturile Uraniei Cremene, expert în parenting și autoarea metodologiei All About Parenting. Odată ajunsă în casa lor din Cartierul Francez din București, Urania Cremene a observat întâi dinamica familiei și a subliniat o serie de lucruri care trebuie îmbunătățite. Astfel că a propus schimbări la care vor lucra împreună, timp de o săptămână, pentru a aduce liniște în casă și echilibru în relația cu copiii. 

În primul rând, e esențial ca cei doi părinți să se pună de acord în privința unor reguli și să ajungă la un numitor comun, chiar dacă au păreri diferite despre un anumit subiect. Mai exact, Supernanny i-a sfătuit să nu se mai contrazică de față cu cei mici când vine vorba despre regulile casei stabilite pentru copii.

În al doilea rând, au lucrat împreună la obținerea cooperării și să renunțe la negocieri cu copiii, la amenințări sau pedepse sau să se ajungă la lacrimi. Iar primul pas a fost setarea de limite cu fermitate și căldură. În acest punct, cei doi părinți au înțeles că a fi ferm nu înseamnă a fi sever, căci fermitatea e însoțită de căldură, pe când severitatea vine cu frică și suferință. 

În al treilea rând, Tatiana a lucrat la sentimentul de vinovăție. Mai exact, a înțeles că plânsul copiilor este un mesaj și nu este un motiv ca ea să se simtă ”o mamă rea” pentru copiii ei. Ea a înțeles că dincolo de orice comportament negativ al copiilor, inclusiv plânsul, se află o nevoie mai mare care trebuie împlinită. 

Însă toate acestea sunt doar câteva dintre lucrurile minunate pe care Tatiana și Nicolas le-au învățat preț de o săptămână. 

Ce alte sfaturi și lecții valoroase a oferit Urania Cremene, poți afla din episodul cu numărul 6 al emisiunii Supernanny, sâmbătă de la ora 20.00, la Prima TV. 

*********

Toate informațiile și tehnicile pe care părinții le învață din emisiunea Supernanny fac parte din programul pe care Urania Cremene l-a creat, programul All About Parenting. Este primul program de parenting din ţară şi unica metodologie de parenting din lume care are la bază ultimele cercetări în ştiinţa motivaţiei (ex. Teoria Autodeterminării), preluate direct de la unele din cele mai mari universităţi din lume.

Ne puteți urmări pe www.primatv.ro

***

https://www.youtube.com/user/PrimaTVoficial    

www.facebook.com/PrimaTVRomania

https://www.instagram.com/primatvoficial/

Mai multe