Surorile «Bambi» fac reclamă la costume de baie după ce şi-au pus silicoane imense
Solistele trupei ”Bambi”, cândva două puştoaice care făceau furori cu piesa ”Doi ochi căprui”, au devenit bombe sexy şi cu ajutorul bisturiului. Denisa (30 de ani) şi Raluca (32 de ani) se laudă acum cu un nas mai cârn şi cu un decolteu de infarct. Norocul în afaceri le-a surâs imediat după ce au părăsit cabinetul medical.
Multe vedete au găsit, în ultima vreme, o nouă sursă de venit. Firmele se înghesuie să le folosească imaginea, pe Internet, pentru a-şi promova produsele, spre bucuria artiştilor care primesc, pentru fiecare postare pe contul lor, în jur de 250-300 de euro. Pagina de Facebook a celebrelor surori abundă de publicitate la tot felul de produse.
Prin urmare, ele fac reclamă la mall-uri, la o placă de îndreptat părul, la cozonaci, la costume de baie, la brăţări norocoase, la mobilă, dar şi la cabinete stomatologice. Contactată de Click!, Denisa ne-a vorbit despre dedesubturile acestor colaborări: ”Da, avem mare noroc, suntem căutate de firme pentru reclame, pentru care primim în jur de 300 de euro. Suntem alese pentru că suntem convingătoare şi pentru că nu ne băgăm în scandaluri”.
Cu acest prilej am aflat şi de ce zâmbetul blondinei Raluca este cu mult mai strălucitor, asemănător cu al divelor de la Hollywood: ”Avem şi bartere, cu unele firme, adică noi le facem reclamă, iar ele ne ajută să devenim mai frumoase. Sora mea şi-a pus faţete de aproape 9.000 de euro, în baza unei astfel de înţelegeri. Toţi cu care am colaborat sunt încântaţi de noi, au devenit brusc mult mai cunoscuţi şi se bucură de mai mulţi clienţi”, a mai adăugat Denisa. Vestitele surori au apelat în urmă cu doi ani la medicii esteticieni, pentru niscaiva îmbunătăţiri, fiind nemulţumite de forma nasului, dar şi de bustul micuţ, feciorelnic. Încântate de reuşita operaţiilor, surorile Tănase au încins Internetul cu fotografiile lor în care îşi scot în evidenţă bustul apetisant. Deşi sunt talentate, isteţe şi frumuşele, ele susţin că încă nu şi-au găsit parteneri de viaţă: ”Când să ne îndrăgostim de cineva? Muncim mult, dormim cam patru ore în fiecare noapte, stăm ba în studioul de înregistrări, ba pe la tv ori pe scenă. Am intrat în acest vârtej din care nu mai ieşim. E bine însă că înregistrăm un mare succes pe plan profesional”, au mai adăugat ele.