Surorile Gabor, parastas cu muzică de petrecere

23 august 2014 18:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Parastasul mamai lor, pentru care au venit de la mii de kilometri distanţă, nu a ieşit aşa cum şi-ar fi dorit. Surorile Gabor nu au ştiut cum să plece mai repede de la restaurantul în care au organizat pomana, iar asta deoarece de pe terasa alăturată răsuna muzică de petrecere de la o nuntă care se desfăşura în paralel.

Monica, Ramona şi sora lor, Alina, au organizat ieri, la Bacău, parastasul de un an al mamei lor, Veronica Bulai. Totul a început în jurul orei 11 dimineaţa, în cimitirul „Sărata”. Cele trei fete, îmbrăcate în negru şi cu ochelari de soare la ochi, nu s-au clintit de lângă mormântul mamei. Au adus o coroană de flori pe care era scris: „Te vom iubi mereu”, au aprins candele şi s-au rugat. Cele mai afectate au fost Ramona şi Alina, care au plâns pe toată durata slujbei.

Tatăl lor le-a fost alături, iar după pomenirea din cimitir, toată lumea s-a îndreptat spre un restaurant de la periferia Bacăului, unde au făcut pomana. Aici, surpriză! Una neplăcută. De pe terasa restaurantului a început să răsune muzica de petrecere de la nunta care era programată în acelaşi timp, ba chiar au sosit şi mirii şi nuntaşii. Astfel, pomenirea s-a făcut în acorduri vesele, iar surorile îndoliate, vizibil deranjate, nu au ştiut cum să plece mai repede de la restaurant. Se pare că pentru organizarea parastasului fetele au apelat o firmă şi totul a costat 3.000 de euro.Veronica Bulai, în vârstă de 54 de ani, a murit la data de 22 august 2013 lângă Peştera Polovragi, în judetul Gorj. Mama surorilor Gabor vizita mănăstirile din Gorj, când a fost lovită din senin de un pietroi, la ieşirea din Peştera Polovragi. Bucata de stâncă de circa 7 kg s-a desprins de pe versant şi i-a căzut femeii în cap.

Mai multe