Surpriză de proporții la «Bravo, ai stil!». O fostă concurentă s-a întors în show
După cea de-a șaptea gală "Bravo, ai stil!", în urma căreia Angela a părăsit competiția, săptămâna a început cu o surpriză pentru cele șase concurente rămase în cursa pentru câștigarea premiului de 100.000 de lei și o carieră în televiziune.
De luni, 13 martie, Silvia, câștigătoarea primului sezon “Bravo, ai stil!”, are un rol mult mai important în emisiune. Dacă până acum apărea din când în când cu câte un comentariu, aceasta a devenit invitatul permanent al show-ului.
Au mai rămas șase fete în concurs, iar Silvia a luat loc lângă ele, fiind cea de-a șaptea prezență feminină din competiție. Aceasta este mult mai activă din momentul în care a primit rolul de invitat permanent, se implică în discuții și în comentariile celor din jur. A recunoscut că are de gând să le ajute pe fete, dar și să le încurce și, mai ales, să contribuie la alegerea câștigătoarei actualului sezon.
Căştigătoarea primei ediţii "Bravo, ai stil" de la Kanal D are 35 de ani şi este din Târgu-Jiu. Silvia Oana Popescu e în zodia Fecioarei şi a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine - Spiru Haret.