Surpriză! Giani Kiriță, eliminat în ediția de miercuri de la Exatlon!

2 mai 2018 23:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

În ediția de miercuri, 2 mai 2018, la Exatlon s-a lăsat din nou cu eliminări. Cei propuși pentru eliminări, încă din cadrul ediției trecute, au fost concurenții Giani Kiriță, Cătălin Cazacu și Valentin Chiș.

În urma voturilor celor de acasă, cel care a părăsit competiția și Republica Dominicană a fost Giani Kiriță. După ce acesta a aflat vestea, a avut câteva momente de tăcere, în care era vizibil zdruncinat din punct de vedere emoțional, și a susținut că nu a mai trecut recent prin astfel de momente tensionate. „În primul rând, nu mi-a mai bătut inima așa de tare de mult!”, și-a început acesta declarația. „Nici nu știu de unde să încep, cred că 75% din mine o să rămână aici.(...) Dacă nu aveam această problemă i-aș fi hăituit pe acești tineri, nu ar fi scăpat. Giani este un luptător!”, a continuat acesta, dorind să evidențieze faptul că s-a confruntat cu niște dureri de spate, pe parcursul probelor.  

După ce și-a lăudat colegii și i-a numit pe toți sportivi buni, Giani a recunoscut că această competiție i-a schimbat viața. „Mi-am dorit ca ceilalți doi să rămână, dar nu mă așteptam nici să ies eu”, a mărturisit sportivul. 

Giani Kiriță a ținut să le mulțumească colegilor lui pentru toate momentele petrecute împreună și pentru frumoasele prietenii pe care le-au legat. „O să vă urmăresc în continuare și bineînțeles că vreau ca cineva din echipa mea să câștige!”, a mai spus acesta. 

„Am visat că voi fi eliminat şi că voi purta şorţul roşu în arenă. Trebuia să mergem în camp să ne schimbăm, dar nu am mai ajuns şi am venit aşa în arenă. Am mai visat că am fost eliminat şi că i-am îmbrăţişat pe toţi, iar doi dintre colegii mei au început să plângă, eu nu visez des. Aveam probleme de tot felul, inclusiv cu familia, înainte de Exatlon”, și-a prevăzut sportivul viitoarea eliminare. 

Fostul fotbalist a părăsit competiția în aplauzele echipei sale, dar și în cele ale echipei adverse. „Jucați cu cei puternici, lasați-i pe cei slabi”, le-a mai dat Giani un ultim sfat, colegilor săi. 

Momentul eliminării din această seară a fost unul extrem de important, competiția fiind tot mai aproape de faza finală. În concurs au mai rămas, astfel, patru Faimoși și tot patru Războinici. Giani a părăsit Republica Dominicană și se va întoarce în curând în România, la viața de familie. 

Mai multe