Survivor 2021. Georgiana Lupu, eliminată din concurs. Care au fost cei mai votați concurenți
Ediție emoționantă duminică seara, la Survivor România 2021, la Kanal D! Faimoșii și Războinicii s-au înfruntat într-un nou joc pentru comunicare, iar miza a fost uriașă: scrisori de la cei dragi, de acasă! Războinicii au câștigat și s-au bucurat, în lacrimi, de mesajele scrise ale persoanelor iubite. Lacrimile de fericire au fost înlocuite apoi cu lacrimi amare, căci un concurent a părăsit competiția. Este vorba despre Georgiana Lupu, de la Faimoși.
Alexandra Stan de la Faimoși și Musty Camara de la Războinici au așteptat “judecata publicului” pentru a afla care dintre ei va continua jocul în Republica Dominicană. Nu au fost însă singurii pe muchie de cuțit.
Jador, preferatul publicului la Survivor România 2021
În ediția de duminică, Jador a fost cel mai votat concurent din echipa Faimoșilor, titlu câștigat anterior de Zanni. Este a doua oară de la începutul competiției când artistul ocupă primul loc în preferinețe celor de acasă. Jador a avut astfel posibilitatea să facă o nominalizare, iar aceasta a fost Georgiana Lupu. „Nu o să fiu corect, pentru că o să votez așa cum nu simt și nu ar trebui să o fac, dar o s-o fac pentru că așa e corect. Deși am promis că nu o s-o votez niciodată, o s-o votez chiar dacă mi se pare cea mai bună inimă dintre toți. O s-o votez pe Georgiana”, a spus Jador.
Georgiana se declară surprinsă de nominalizare și spune că a simțit că va fi, alături de Alexandra Stan, propusă spre eliminare. „Din punctul meu de vedere, Jador a fost corect și apreciez chestia asta, dar sunt surprinsă pentru că a spus că nu o să mă voteze niciodată. Pe parcursul zilei am simțit că o să fiu al doilea nume din echipă. Pe deoparte mă doare, pe de alta sunt ok”, a spus Georgiana.
Roxana Ghiță, preferata publicului la Survivor România 2021
De la Războinici, preferata publicului a fost Roxana Ghiță, iar aceasta a recunoscut că nu se aștepta la o asemenea onoare. „Aș vrea să le mulțumesc oamenilor de acasă că mă votează. Sunt surprinsă într-un mod plăcut, nu mă așteptam. Am fost o dată, care erau șansele să fiu iar, dar mă bucur. Mi-au luminat seara”, a spus Roxana. Acest titlu a obligat-o însă să facă o nominalizare din echipa ei, iar numele propus a fost Marilena. „Eu o voi nominaliza cu dragostea pe care i-o port acestei persoane. Pentru că este cea mai apropiată persoană de mine din acest grup și am avut nenumărate discuții și cred că o cunosc destul de bine. O voi nominaliza pe Marilena, cu toată dragostea”, astfel și-a motivat opțiunea Roxana Ghiță. Cea care a părăsit însă Survivor România 2021 a fost Georgiana Lupu.
Mesajul emoționant al Georgianei Lupu
„Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa cât am putut. Consider că lucrul ăsta mă face mai puternică și plec cu fruntea sus. Sunt mândră de mine pentru ce am realizat aici. Îmi cer iertare dacă i-am supărat, le mulțumesc fiindcă mi-au acordat o șansă. Mă doare că știu că aș mai fi rezistat. Am învățat la Survivor să supraviețuiesc, să înțeleg oamenii, să apreciez pe fiecare în parte. Am rămas cu amintiri frumoase, e o competiție grea, în care face față doar cine lasă de la el, pentru că suntem caractere diferite. Sper să mă revăd cu o parte dintre ei și sper ca unul dintre ei să câștige Survivor România”, a spus concurenta înainte de a-și îmbrățișa colegii.
Citește și: