Survivor 2021. Totul despre Vera Miron şi Maria Chițu, noile concurente de la Războinici

8 aprilie 2021 22:08   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce a fost anunțat că echipa Faimoșilor de la Survivor se va mări cu încă doi membri, nici Războinicii nu puteau rămâne mai prejos. În colectivul celor din urmă vor mai apărea două participante, care sunt gata să dea ce au mai bun pentru a demonstra că își merită locul în competiție.

Patru fete se alătură Faimoșilor și Războinicilor în lupta pentru supraviețuire din jungla Dominicană. Faimoșii le-au primit pe Irisha, fostă concurentă la Bravo, ai stil! și pe Raluca Dumitru, iar acum Războinicii își cunosc și ei noile colege.

Cine este Maria Chițu de la Survivor România

În echipa Războinicilor se alătură Maria Chițu, o tânără de 20 de ani, studentă la ASE în București, care a acceptat fără rețineri provocarea Survivor România. Ea și-a dorit să participe la show-ul sportiv de la Kanal D pentru că este o fană a emisiunilor concurs.

Maria Chițu este pasionată de dans, iar de la vârsta de 15 ani practică dansul latino. Ea a renunțat la Facultatea de Business și Turism după un an de studii, pentru că a realizat că nu e ceea ce își dorește în viață. Până în prezent, Războinica a lucrat ca asistent manager, hostess și a colaborat cu agenții de modelling. Din echipa albastră l-a plăcut pe Musty, iar acum îl simpatizează pe Marius Crăciun. 

Cine este Vera Miron, noua colegă a Războinicilor

Vera Miron se alătură și ea Războinicilor în competiția Survivor România 2021. Vera Miron, în vârstă de 34 de ani, este din Brașov și o cunoaște pe Ana Porgras, Faimoasa eliminată săptămâna trecută din competiția Survivor România. 

Noua concurentă este mămica unui băiețel de 7 ani, pe nume Lucas, pe care îl crește singură, după ce a divorțat de tatăl acestuia. Mama ei în vârstă de 70 de ani va avea grijă de micuț, cât timp Vera Miron va participa în show-ul sportiv de la Kanal D, informează wowbiz.ro.

Ea s-a înscris în competiția Survivor România la îndemnul fiului său, care o așteaptă acasă cu Marele Premiu pentru o căsuță a lor. Vera Miron a devenit antrenor de fitness după ce a reușit să slăbească 30 de kilograme, la un an de la nașterea băiețelului său.

În București a antrenat mai multe vedete, iar înainte să-și urmeze pasiunea dobândită pentru sport a fost colaboratoare la Teatrul Național din București, timp în care se ocupa și de afacerea pe care o avea cu fostul soț, barul din incinta teatrului.

Pentru a fi selectată la emisiune, concurenta a mințit că știe să înoate, deși a fost pe punctul de a se îneca într-un concediu la mare în Spania.

Mai multe