Susținători-surpriză din culise pentru Roxana Ionescu la „Uite cine dansează”

4 aprilie 2017 16:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Roxana Ionescu este cea mai nouă vedetă intrată în ringul de dans de la „Uite cine dansează”, în locul Ronei Hartner. Mama Natură nu este la prima participare la o emisiune de acest fel, iar Click! îţi spune cine a susţinut-o din culise.

După mai multe speculaţii, luni seara, în locul Ronei Hartner a intrat în ringul emisiunii „Uite cine dansează” Roxana Ionescu (31 de ani), cunoscută drept Mamă Natură, datorită bustului ei natural impresionant.

Nu e prima oară când Roxana Ionescu apare ca soluție salvatoare după accidentarea unui concurent titular. În timpul sezonului al 13-lea al show-ului ”Dansez pentru tine”, vedeta a înlocuit-o pe actrița Monica Davidescu, accidentată grav în timpul repetițiilor. Mișcarea fost cu noroc pentru partenerul de dans al celor două, George Boghian, care a câștigat premiul cel mare, în valoare de 60.000 de euro.

Dansatoare pasionată și concurentă redutabilă, Roxana nu era la prima experiență la ”Dansez pentru tine”. În sezonul 11, Mama Natură a concurat împreună cu Ștefan Rebeja.

Luni seară, la prima ei evoluție la ”Uite cine dansează”, Roxana a fost susținută din culise de părinții ei.

Cum a devenit vedetă?

Roxana Ionescu s-a născut pe 22 aprilie 1985, în Bucureşti. În liceu a cucerit titlul de „Miss Boboc”. A făcut parte din corpul de balet al emisiunii „Ciao Darwin“, prezentată de Dan Negru la Antena 1. Porecla de „Mama Natură” a fost primită în cadrul acestei emisiuni. Roxana a apărut în Playboy în anul 2004, apoi a prezentat emisiunea „Tablou de nuntă“ la Antena 1, a fost coprezentatoarea emisiunii „Vreau să fiu mare... vedetă“ la Antena1 şi a mai participat la show-uri precum “Splash! Vedete la apă”, “Poftiţi pe la noi”, “Ferma Vedetelor” sau “Dansez pentru tine”.

Mai multe