Szobi Cseh a fost înmormântat cu onoruri militare. Sute de oameni l-au însoţit pe ultimul drum FOTO EXCLUSIV

3 august 2014 15:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Szobi Cseh a fost condus, pe ultimul drum în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi, dar şi foarte mulţi oameni necunoscuţi care poate nu au avut prilejul să-l cunoască pe marele cascador decât din filmele în care acesta a jucat. Aproximativ 250 de persoane au fost prezente la ceremoniile de duminică după amiază.

Zeci de oameni au venit la cimitorul Bellu pentru a asista la înmormântarea acestuia. Surprinzător însă, la cimitir se află puţini colegi de generaţie şi mai mulţi curioşi.

Au venit, de asemenea, şi câţiva oameni politici, iar preşedintele şi premierul României au trimis, fiecare, coroane de flori şi condoleanţe.

Sicriul regretatului cascador este acoperit cu steagul României şi condus către locul în care îşi va dormi somnul de veci.

Perioada concediilor şi canicula au făcut ca Szobi să nu fie însoţit de prea multe persoane pe ultimul drum.

Mulţi colegi de breasă se află zilele acestea în vacanţă, printre aceştia numărându-se şi "fratele" lui, Florin Piersic, pe care cascadorul l-a iubit şi apreciat nespus.

Familia cascadorului Szoby Cseh împreună cu soborul de preoţi s-au oprit apoi pentru ultimile cuvinte lângă groapa unde va fi cascadorul înmormântat.

Emoţiile au fost foarte puternice pentru soţia Simona şi fiul cel mic Alex care au izbucnit în plâns.

Oamenii s-au îngrămădit să vadă momentul în care vor vedea pentru ultima oară sicriul cu trupul marelui actor şi cascador care a fost Szoby Cseh.

Mai multe